FCSB se pregătește de o dublă complicată cu Rapid Viena, dar roș-albaștrii își doresc să ajungă cu orice preț în grupele Europa League.

Gigi Becali știe că trebuie să-i întărească echipa lui Dică, iar după Alexandru Stan, FCSB l-a luat și pe Mihai Roman (33 de ani), de la FC Botoșani.

„Interesul meu era să-i iau cât mai repede, ca să pot să-i trec pe listă pentru meciul cu Rapid Viena. De Mihai Roman îmi place de mai multă vreme. Am vrut să-l iau încă de când era la Rapid. Am avut mai multe tentative, dar am reușit abia acum”, a declarat Gigi Becali, pentru digisport.ro.

N-a mai luat banii pe Golofca

Patronul de la FCSB a renunțat la cei 400.000 de euro pe care trebuia să-i primească de la FC Botoșani pentru transferul lui Golofca, iar moldovenii l-au trimis pe Roman la FCSB.

Cetate Suceava, FC Brașov, Rapid, Toulouse și FC Botoșani sunt formațiile pentru care a evoluat Mihai Roman în carieră.