LOVITURĂ DE TEATRU! Dan Petrescu poate REVENI la CFR: „Vom vedea ce va fi!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 10 octombrie 2018, ora 23:43,

CFR e într-o situație incredibilă! Clujenii sunt aproape să-l readucă pe Dan Petrescu, după îndepărtarea lui Iuliu Mureșan.

Mai mult, în Gruia poate reveni și Bogdan Mara, care a confirmat de altfel negocierile cu Neluțu Varga, patronul campioanei României.

„Nu neg că nu au existat discuții ca să ne întoarcem, dar curând va exista o discuție mult mai concretă și la obiect, pentru că patronul a fost plecat din țară. Vom vedea ce va fi.

Dan Petrescu, dacă este liber, n-are cum să nu ne intereseze. Eu știu mai multe. El are acolo un contract foarte bun, mai are un an din iarnă, așa că este legat. E un contract mare, care se va derula chiar dacă va retrograda. Nu este condiționat de rezultat, iar până acum, din discuțiile mele cu Dan, și vorbesc destul de des cu el, nu i s-a transmis că nu ar mai fi dorit la echipă din iarnă”, a spus Mara, la Digi Sport.

„Până săptămâna viitoare, luni, marți, sper, cred că se va rezolva! Vom vedea pe ce drum o vom apuca și cu ce antrenor va continua echipa”, a mai afirmat Mara.

CFR antrenorCFR VargaCFR PetrescuCFR Maracfr