Lovitură de teatru! Budescu poate rata transferul în Arabia dintr-un motiv incredibil: „Mă simt nevoit să fac acest lucru!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 09 februarie 2021, ora 16:12,
budescu
budescu

Decarul Astrei Giurgiu, Constantin Budescu (31 de ani), ar urma să evolueze până la finalul acestui sezon pentru arabii de la Damac, primind aproximativ 600.000 de euro în doar câteva luni!

Dat ca și transferat în Arabia Saudită, Constantin Budescu are parte de o surpriză de proporții. Fotbalistul giurgiuvenilor va fi reclamat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de către Cristian Hossu, impresarul care avea mandat să-l reprezinte pe fotbalist în zona arabă. Până în momentul soluționării litigiului, Budescu nu va putea însă să evolueze pentru viitoarea echipă.

Cristian Hossu a vorbit despre cazul jucătorului în vârstă de 31 de ani și a dezvăluit că îl va acționa în judecată pe acesta, cerându-i acestuia nu mai puțin de 200.000 de euro, potrivit Pro Sport. Această sumă provine din clauza pe care agentul o avea cu Constantin Budescu în mandatul de transfer.

„Partenerul meu din Arabia l-a propus în data de 25 ianuarie la Damac, iar eu aveam exclusivitate în transferul la această echipă și la Al Fateh până la data de 15 februarie, deci încă mai este valabil acel mandat de la Constantin Budescu.

Citește și Constantin Budescu pleacă de la Astra în Arabia Saudită! Anunţul oficial făcut de gruparea şeicilor

Când am văzut știrea că a semnat zilele trecute fără să fiu anunțat, prin intermediul unei terțe persoane, ulterior propunerii mele în același loc, am fost șocat și am cerut explicații clubului arab, dar și lui Budescu. Explicațiile nu se legau, așa că mă văd nevoit să activez clauza din mandat și să primesc despăgubiri de la jucător!”, a spus impresarul, potrivit Pro Sport.

Managerul sportiv al celor de la Astra Giurgiu, Bogdan Mara, a confirmat în cursul zilei de ieri plecarea lui Budescu în Arabia Saudită, mărturisind că fosta campioană a României nu se va alege însă cu nimic de pe urma acestei mutări.

„Budescu pleacă, e sigur. A semnat în Arabia. A ajuns la un acord cu domnul Niculae pentru a părăsi echipa din postura de jucător liber de contract. Clubul nu ia nimic!” a declarat ieri oficialul giurgiuvenilor.

Citește și Constantin Budescu se umple de bani în Arabia Saudită! Ce salariu va avea

realitateaastra giurgiudamacbudescutransfer arabiadeclaratiicristian hossu