Lovitura dată de Rapid în ultima zi din an! Giuleștenii l-au adus pe fotbalistul vândut de Copos cu 2,5 milioane de euro

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 31 decembrie 2020, ora 16:46,
rapid bucurie
rapid bucurie

Rapid București nu concepe în acest an să mai rateze promovarea în primul eșalon, iar pentru asta vor să se întărească considerabil în pauza de iarnă!

Formația giuleșteană a pierdut în extremis anul trecut prezența pe prima scenă a fotbalului românesc, după mai mulți ani petrecuți în ligile inferioare. Nici în acest sezon lucrurile nu au stat așa cum plănuiseră rapidiștii, astfel că atmosfera din cadrul „alb-vișiniilor” a fost una destul de tensionată.

Potrivit informațiilor venite din partea Digi Sport, Rapid București ar fi ajuns la un acord cu atacantul Alexandru Ioniță, jucător care a mai fost și în trecut în curtea clubului de la Podul Grand. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani se pare că a ales Rapidul în dauna unei oferte mai bune venite din partea unui alt club de tradiție din România, Petrolul Ploiești.

Sursa Foto: Răzvan Păsărică, Sport Pictures

Alexandru Ioniță 1, așa cum este cunoscut în fotbalul românesc, a ajuns la Rapid în vara anului 2008, iar după doar doi ani a prins marele transfer în Bundesliga, la FC Koln. Conducătorul de la acea vreme al Rapidului, George Copos, a dat un adevărat tun financiar, deoarece a reușit să obțină nu mai puțin de 2,5 milioane de euro. După doar doi ani petrecuți în Germania, Ioniță s-a întors la Rapid.

Fotbalistul a evoluat de-a lungul timpului pentru echipe precum Orduspor, AEL Limassol, Voluntari, Farul, ASA Tg Mureş, Aris Limassol, Sportul Snagov și UTA Arad.

Citește și Gigi Becali îl vrea pe Budescu, dar i-a pus o condiție: “Dacă joacă acolo, mâine îl iau!”

liga 2alexandru ionitatransfer rapidrapidrealitatea