Lobonţ a ajuns la Cluj-Napoca! Planuri mari cu „U”!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 08 noiembrie 2018, ora 13:30,

Bogdan Lobonţ a ajuns la Cluj-Napoca pentru a semna primul său contract din cariera de antrenor! Noul principal de la „U” îşi va începe misiunea de la 1 ianuarie şi are planuri mari cu Şepcile Roşii.

Lobonţ s-a întâlnit cu managerul Ioan Ovidiu Sabău şi a vizitat Cluj Arena înainte de a oficializa colaborarea sa cu U Cluj. Fostul internaţional a oferit şi primele sale declaraţii.

„Sunt bucuros că încep această aventură de antrenor în România, că o încep alături de U Cluj. Nu mi-a fost greu să mă decid, pentru că am văzut ce potenţial are clubul, ce jucători are, cu nişte suporteri minunaţi şi cred că Universitatea este mai mult decât o echipă de fotbal. Sunt convins că împreună vom reuşi să facem lucruri extraordinare. Presiunea este peste tot, dar pot să vă asigur că împrună, zi de zi, vom lupta ca să aducem rezultate” – a spus fostul portar al echipei naţionale.

În vârstă de 40 de ani, Lobonţ nu are încă Licenţa PRO. Va fi ajutat de Adrian Iencsi, care va ocupa în acte funcţia de antrenor principal.

După 15 etape, „U” Cluj ocupă locul 5 în campionat, cu 30 de puncte. Lider este Chindia Târgovişte, cu 35 de puncte.

sursa foto: Pro Sport

sabauantrenoru clujlobont