Liverpool a transferat un jucător care a impresionat la Cupa Mondială

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 14 iulie 2018, ora 08:20,
liverpool
liverpool

FC Liverpool a anunțat transferul jucătorului elvețian Xherdan Shaqiri de la Stoke City. ‘Cormoranii’ au achitat clauza de reziliere, în valoare de 15,3 milioane de euro, pentru aducerea mijlocașului care a impresionat la Cupa Mondială din Rusia.

Shaqiri (26 de ani) a semnat un contract pe cinci ani cu Liverpool. În sezonul trecut, Xherdan a fost golgheterul lui Stoke (8 reușite), formație care a retrogradat din Premier League.

Xherdan Shaqiri a reușit un gol și o pasă decisivă la Cupa Mondială din Rusia, remarcându-se în partida împotriva Serbiei. Elveția a ajuns în optimile turneului final, unde a fost eliminată de Suedia.

Ca jucător, vrei să fii mereu la cel mai înalt nivel al fotbalului. Acum câțiva ani, am vrut să vin aici, dar nu s-a putut întâmpla. Sunt foarte fericit că am ajuns la Liverpool. Vreau să îmi îmbunătățesc jocul, vreau să fiu alături de cei mai buni și vreau să câștig trofee. Liverpool este un club imens, cu o istorie uriașă, jucători de mare valoare și un antrenor fantastic. Abia aștept să mă întâlnesc cu fanii. Sper că vom trăi multe momente frumoase în anii următori„, a spus Shaqiri pentru site-ul oficial al lui Liverpool.

Shaqiri a fost crescut de FC Basel și a mai jucat pentru Bayern Munchen și Inter Milano. CU formația germană a câștigat Liga Campionilor în 2013.

Antrenorul lui Liverpool, germanul Jurgen Klopp, a avut doar cuvinte de laudă pentru mijlocașul elvețian, cunoscut pentru viteza și forța excepționale.

Are viteză și tehnică, precum și nivelul potrivit de aroganță pe terenul de fotbal – curajul de a te lupta pentru minge și de a influența situația. Din punctul meu de vedere, este tipul de jucător care face diferența într-o echipă și poate juca pe mai multe posturi în sistemul nostru. Îl cunosc foarte bine din Elveția și mai ales din Germania –  am fost un mare admirator. Bonusul este că s-a acomodat cu Premier League și știe ce este necesar pentru a performa în aceste mediu intens, unic. Totodată, a jucat bine la Cupa Mondială și vine la noi plin de încredere„, a spus Klopp.

Xherdan Shaqiri este cel de-a treilea transfer pentru Liverpool din această pauză competițională, după mijlocașii Fabinho de la AS Monaco și Naby Keita de la Leipzig.

jurgen kloppliverpoolShaqirielvetiatransferstokecupa mondialapremier leaguexherdan shaqiri