VIDEO | Halep a pierdut clar finala de la Roma! Succes fără dubii obținut de Svitolina

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 20 mai 2018, ora 13:49,
Halep Roma
Halep Roma

INFO: Elina Svitolina se impune pentru a doua oară la rând la Roma și cucerește al 12-lea titlu WTA din carieră.

SET ȘI MECI SVITOLINA! Halep – Svitolina 0-6, 4-6. Simona trimite în fileu, iar Svitolina câștigă finala de la Roma în două seturi. Jucătoarea din Ucraina își apără titlul de la Roma, după ce a învins-o pe Simona și anul trecut. Finala de la Roma a durat doar o oră și 7 minute.

Halep – Svitolina 3-5. Fără să strălucească, Svitolina se apropie de câștigarea finalei de la Roma. Până acum, un singur break a făcut diferența între Simona și Elina, în acest set.

GAME HALEP! Halep – Svitolina 2-3. Halep se impune la 0 pe propriul serviciu, însă acuză o accidentare și primește ajutorul medicului la vestiare. Simona a luat o pauză de aproximativ 5 minute.

BREAK SVITOLINA! Halep – Svitolina 1-2. E clar că setul al doilea este unul mult mai echilibrat, însă Svitolina reușește un break extrem de important și conduce acum cu 2-1, după ce Halep a avut 1-0. „Simona, hai că se poate!”, este mesajul românilor din tribune.

GAME HALEP! Halep – Svitolina 1-0. Halep câștigă primul game al meciului și dă semne că poate să revină în finala de la Roma. Suporterii Simonei își fac din nou datoria.

Începe setul al doilea, cu Halep la serviciu.

SET 2

Statistica primului set:

SET SVITOLINA! Halep – Svitolina 0-6. Jucătoarea din Ucraina se impune categoric în primul set, unul care a durat doar 19 minute. Simona a fost dominată la toate capitolele (a câștigat doar 8 puncte).

BREAK SVITOLINA! Halep – Svitolina 0-5. Simona pierde din nou pe propriul serviciu, iar Svitolina se apropie de câștigarea setului. Halep i-a cerut ajutorul lui Cahill, așa cum a procedat și sâmbătă, atunci când a revenit și a învins-o pe Sharapova.

Halep – Svitolina 0-2. Elina reușește break-ul încă din start după ce Simona trimite în fileu, iar apoi își face și serviciul. Început dificil pentru Halep, care e încurajată de românii aflați în tribune.

UPDATE 14:05. Începe finala de la Roma, cu Halep la serviciu!

SET 1


În finala de la Roma, azi de la ora 14:00, Simona Halep, liderul WTA are șansa revanșei în fața ucrainiencei Elina Svitolina, locul 4 WTA, jucătoarea care a bătut-o anul trecut, în ultimul act din capitala Italiei.

Îniantea confruntării cu Svitolina, Simona Halep crede că meciul de azi va fi unul frumos:

“Este frumos că suntem din nou în finală, noi două. Va fi un meci frumos, dar sper să nu mă accidentez din nou. Este o adversară dificilă şi o jucătoare mare. Trebuie să mă concentrez şi să joc la nivel maxim”.

Halep e în avantaj!

În 2017, Svitolina a cucerit trofeul la Roma, profitând și de accidentarea la gleznă suferită de Halep. A fost 4-6, 7-5 și 6-1 pentru Svitolina, care e însă condusă de Halep la meciurile directe: 3-2.  

Câștigătoarea turneului de la Roma va primi în jur de 500.000 de euro, plus 900 de puncte WTA.

elina svitolinafinalasimona halepturneu romatenis