VIDEO | Croația – România, adio semifinale. Înfrângere suferită de „tricolore”, în Grupa Principală II a Europeanului de handbal

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat joi, 10 decembrie 2020, ora 21:39,
neagu5
neagu5

Reprezentativa feminină de handbal a României a fost învinsă de selecționata Croației, joi seara, scor 20-25, la debutul în Grupa Principală II a Campionatului European.

În urma acestui rezultat, tricolorele au ratat șansa de a se califica în semifinalele competiției. Elevele lui Burcea au avut și 4 goluri avans în prima repriză.

Celelalte două meciuri ale României sunt programate pe 14 decembrie, cu Ungaria (ora 21:30) și o zi mai târziu, contra Olandei (ora 17:00).


CROAȚIA – ROMÂNIA 25-20

Min. 60: Final de meci. Croatele punctează pentru 25-20.


Min. 57: Croatele au punctat pentru 23-18, iar victoria tricolorelor este imposibilă. Rămânem cu 0 puncte în Grupa Principală.


Min. 54: Iuganu înscrie pentru 21-18, dar suntem tot departe de victorie. 


Min. 52: Neagu trimite peste poartă, din păcate. Ne apropiasem la două goluri dar nu am reușit să menținem ritmul revenirii. 


Min. 48: Buceschi punctează, iar româncele se apropie la doar două goluri – 19-17


Min. 45: Pauză de odihnă cerută de croați


Min. 44: Ostase înscrie al treilea ei gol al meciului, 19-15


Min. 43: Neagu marchează din nou, iar scorul devine 18-14


Min. 41: Buceschi înscrie de la 7 metri, Croația-România 17-13


Min. 38: Neagu înscrie cel de-al cincilea ei gol. 17-12


Min. 37: Jucătoarea legitimată la Măgura Ciscădie, Vlentina Blazevic, transformă un 7 metri. 


Min. 34: Prima reușită din repriza secundă a româncelor, prin Seraficeanu.


Min. 32: Croatele au marcat pe superioritate numerică, 15-10.


Min. 31: Laura Popa a fost eliminată pentru două minute.


UPDATE A început repriza a doua 

Min. 30. Neagu marchează, iar prima repriză se termină cu 14-10 pentru Croația


Min. 27: Neagu ratează o aruncare de la 7 metri


Min. 25: Jezic înscrie din nou, iar croatele conduc cu 11-8


Min. 23: Tricolorele nu au mai marcat de cinci minute! Fetele trebuie să se regăsească!


Min. 21: Croatele egalează la 8, după o perioadă în care le-a ieșit tot. Se simte că Neagu se odihnește.


Min. 20: Selecționerul Bogdan Burcea a cerut timp de odihnă.


Min. 18: Un nou gol al Ancă Polocoșer marchează pentru 8-5.

 


Min. 17: Anca Polocoșer marchează pentru 7-3


Min. 13: Ostase marchează printre picioarele portăriței Croației, iar România conduce cu 6-3


Min. 11. Denisa Dedu apără o lovitură de la 7 metri, iar elevele lui Burcea continuă să conducă. Patru parade din șapte posibile.


Min. 9. Croatele au redus rapid din diferență, dar Neagu a punctat din nou, iar România conduce cu două goluri.


Min. 7: GOOOL România. Cristina Neagu duce scorul la 3-1 pentru tricolore.


Min. 5: Denisa Dedu apără.


Min. 4: GOOOL Cristina Neagu egalează. 


Min. 2: Croatele au deschis scorul, prin Micijevic.


Min. 1: Tricolorele atacă primele. Am obținut 9 metri, dar din păcate nu am fructificat șansa deschiderii scorului. 


UPDATE: 19:15 – A început meciul Croația – România, primul al Grupei Principale a II-a, de la Campionatul European de handbal.


Naționala României va evolua, de la ora 19:15, cu reprezentativa Croației, în debutul Grupei Principale a II-a, de la Campionatul European de handbal.

“Tricolorele” s-au calificat cu 0 puncte în Grupa Principală II, pentru prima dată în istorie. De cealaltă parte, reprezentativei Croației a câștigat grupa C cu maximum de puncte. Fără jucătoarele de la Podravka, Croația a învins-o pe Ungaria, cu 24-22, pe Olanda, campioana mondială, cu 27-25 și pe Serbia, 25-24 cu Serbia.

România și Croația s-au întâlnit ultima dată la Euro 2016, în Suedia. „Tricolorele” au câștigat atunci lejer cu 31-26.

Pentru a se califica în semifinalele competiției, România trebuie să câștige toate cele trei jocuri cu Croația, Ungaria și Olanda.

Prezența în penultimul act ar însemna implicit calificarea directă la Mondialul din 2021. Celelalte două meciuri ale României sunt programate pe 14 decembrie, cu Ungaria (ora 21:30) și o zi mai târziu, contra Olandei (ora 17:00).

Citește și Când se va disputa confruntarea România – Italia, de la Billie Jean King Cup, fosta competiție Fed Cup

 

live texthandbalblogcroatiaromaniascorfeminincampionatul europeanrealitatea