Fotbal Intern· 2 min citire

Liniștea dinaintea furtunii? Gestul neașteptat pe care Pablo Cortacero l-a făcut astăzi

cortacero

cortacero

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 nov. 2020, 19:08

Dinamo spera să își revină din problemele pe care le-a avut în ultimii ani, după ce clubul a fost preluat de spaniolul Pablo Cortacero.

Cu toate speranțele puse în investitorii spanioli, Dinamo nu a reușit mare lucru de când a fost preluată de noul acționariat, ba mai mult, echipa are în continuare datorii.

În ciuda transferurilor spectaculoase de la echipă, situația formației nu este una fericită. Jucătorii echipei sunt neplătiți de trei luni de zile.

După ultimul meci pierdut la Constanța, 1-2 cu Viitorul, Cosmin Contra a spus și el că se simte păcălit.

contra

Cu echipa într-un haos ce pare că nu se mai termină, LPF a trimis o adresă către clubul Dinamo în care spune că dacă nu se vor achita datoriile până la data de 30 noiembrie, vor fi nevoiți să depuncteze echipa din Ștefan cel Mare cu 6 puncte.

Zvonurile că venirea spaniolilor la Dinamo ar fi cea mai mare păcăleală din fotbalul românesc s-ar putea să se adeverească, după ultimul gest al lui Pablo Cortacero. Acesta și-a șters contul de Facebook, acolo unde obișnuia să mai comunice cu fanii lui Dinamo. Spaniolul chiar le răspundea în privat mesajelor trimise de suporterii dinamoviști.

Pablo Cortacero

Acum, fără Facebook, Pablo Cortacero a întrerupt orice legătură cu cei care o susțin pe Dinamo. Acesta infirma mereu informațiile din România în care se vorbea despre situația gravă de la club. Ibericul spunea mereu că toate problemele de la club se vor rezolva.

Cu spaniolul Cortacero de negăsit, echipa antrenată de Cosmin Contra se află pe locul 15 în Liga 1, cu 5 puncte adunate din 9 jocuri disputate.

Citește și Mititelu Jr, acuze la adresa rivalei din oraș! ,,Asta ar fi culmea mârlăniei”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News