VIDEO | Leipzig a făcut spectacol cu Tottenham şi s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 11 martie 2020, ora 00:42,
leipzig-liga-campionilor
leipzig-liga-campionilor

RB Leipzig a învins, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), formaţia antrenată de Jose Mourinho, Tottenham, finalista ediţiei trecute. Germanii s-au calificat în premieră în sferturi, la a doua participare.

În ciuda calmului pe care Mourinho l-a afișat în startul partidei, echipa sa nu a reușit să întoarcă rezultatul meciului din tur, când menții s-au impus cu 1-0.

Gazdele au deschis scorul în minutul 10, prin Sabitzer, care l-a învins pe Lloris cu un șut din afara careului de 16 metri. Tot el avea să dubleze avantajul de pe tabelă în minutul 21, cu o lovitură de cap la colțul scurt. A fost 2-0 la pauză.

În repriza secundă, echipa pregătită de Mourinho a încercat să revină însă cei care au marcat au fost tot nemții. În minutul 87, Forsberg a profitat de o bâlbâială în careul lui Tottenham și a șutat în forță spre poarta lui Lloris. S-a terminat 3-0, iar Leipzig se califică în sferturile de finală ale Champions League la cea de-a doua participare.

Citește și ♦ VIDEO | A făcut din nou spectacol! Cum l-a salutat Jose Mourinho pe Julian Nagelsmann

tottenhamchampions leaguerb leipzig