”Leii” din Bănie au ambiții mari: ”Toată Oltenia vrea să câștigăm titlul!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 06 mai 2020, ora 15:39,
craiova fani
craiova fani

Nicușor Bancu, căpitanul Universității Craiova, a vorbit despre cât de mult va conta absența fanilor în lupta la titlu.

Jucătorii din Liga 1 vor începe antrenamentele începând cu 15 mai, însă meciurile din campionat se vor disputa, cel mai probabil, fără spectatori.

Universitatea Craiova are cea mai bună media de spectatori din Liga 1 (42% din capacitatea arenei ”Ion Oblemenco”), iar Bancu, căpitanul oltenilor, anunță că îi va lipsi publicul fierbinte din Bănie odată cu reluarea fotbalului în România.

”Chiar am vorbit zilele trecute cu tatăl meu, care de când am venit eu la Craiova nu a lipsit la niciun meci, iar acum nu va mai putea să vină pe stadion. Toată Oltenia vrea să câştigăm după mult timp un titlu, dar ne vor lipsi mult de tot fanii, se ştie că noi avem o susţinere importantă faţă de restul echipelor din Liga I.

Nu am avut o problemă cu galeria, a fost o neînţelegere atunci, m-am băgat pentru Kelic atunci, pentru că am avut o relaţie foarte bună cu el, iar unii suporteri nu au înţeles şi au crezut că am ceva cu ei, dar s-a rezolvat totul.” a declarat Nicușor Bancu pentru Oltenia TV.

Citește și Oltenii vor reluarea fotbalului cu spectatori: ”Mi s-ar părea normal să vină abonații la stadion!”

universitatea craiovasuporterinicusor bancudeclaratii