Lecție de viață oferită de Enache! Cum își motivează jucătorii înaintea meciului crucial din Cupă

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat marți, 03 martie 2020, ora 21:17,
costel-enache
costel-enache

Petrolul Poiești joacă, mâine, în sferturile de finală ale Cupei României, împotriva celor Sepsi Sf. Gheorghe. Meciul se va juca pe stadionul Ilie Oană, de la ora 17:30. 

„Lupii galbeni” au ajuns în sferturi după ce au trecut pe rând de Sportul Snagov, Industria Galda și Sănătatea Cluj, ultimul meci fiind câștigat cu scorul incredibil de 7-0. În Liga a 2-a, Petrolul este pe locul 6, la 12 puncte de primul loc, ocupat de UTA Arad. Băieții lui Enache au adunat doar 5 puncte în ultimele 5 meciuri din liga secundă.

Sepsi Sf. Gheorghe s-a calificat în sferturi după victoria surprinzătoare în fața celor de la Astra, scor 4-2. Secuii au mai trecut și de Ripensia Timișoara cu un scor asemănător, 4-1. În campionat, Sepsi luptă în play-out, aceștia au reușit un rezultat de egalitate în primul meci, împotriva celor de la Poli Iași, scor 1-1.

La conferința de presă dinaintea meciului Costel Enache, antrenorul Petrolului, a oferit o adevărată lecție de viată și de fotbal. Acesta a argumentat printr-o analogie cu problemele elementare ale elevilor, motivul pentru care el nu face comparații între jucători: „Discutam azi cu un fin de al meu, era implicat într-un proiect la școală unde, împreună cu un coleg primeau câte un creion colorat. El avea culoarea roșie și m-a intrebat ce poate să facă el cu un creion roșu. I-am răspuns că un mar. Și colegul tău ce are? galben, bun! El face o banana. Împreuna puteți să faceți o portocală.

Asta e ideea, fiecare vine cu ceva în cadrul echipei. Dacă ar fi toți ca Marin, am lua foarte multe goluri. Dacă ar fi toți ca Meza, am alerga foarte mult dar nu am mai avea fantezia. Fiecare vine cu o calitate a lui în cadrul jocului. Nu putem să facem comparație între jucători. Marin e un jucător de nota 10 pe anumite segmente, Meza e de 10 pe alte segmente. Puși împreună pot să facă un lucru foarte bun”.

CITEȘTE ȘI: Mircea Lucescu, alături de echipa națională! Sfaturi de aur pentru Mirel Rădoi

fc petrolulcupa romanieiSepsi Sf. Gheorghe