Laudele primite de Gigi Becali pentru mutarea surpriză făcută: „Poate să le ia fața tuturor”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 24 aprilie 2020, ora 12:45,
gigi latifundiar
gigi latifundiar

Până să se decidă în privința jucătorilor pe care vrea să îi aducă la echipă din vară, finanțatorul vicecampioanei are o certitudine. 

Că echipa pe care o finanțează se va putea baza în sezonul următor pe un portar pe care poate scoate bani buni în viitor. Este vorba de Ștefan Târnovanu, goalkeeperul de doar 19 ani pe care Gigi Becali a plătit deja 200.000 de euro. Antrenor cu portarii la Poli Iași, Benone Dohot, este convins că FCSB a făcut o super afacere cu acest transfer.

„Transferul lui Ștefan Târnovanu la FCSB vine ca o încununare a muncii noastre. Mă bucur că a prins acest transfer, dar pe undeva îmi pare rău că a plecat la FCSB. L-aș mai fi vrut la Poli, sunt ferm convins că aș fi scos mult mai mult din el. 

Acum depinde foarte mult de el, pe mâna cui o să încapă, ce o să facă mai departe, cum se va antrena, cum gândește. Are calități fantastice” a declarat Dohot pentru site-ul oficial al moldovenilor.

Deși va avea concurență serioasă la roș-albaștri, Târnovanu va fi numărul 1, consideră omul care îl pregătește acum.

„Dacă el merge acum la FCSB, poate apăra în fața tuturor. Dar depinde foarte mult de el. Să vedem dacă FCSB îl va mai lăsa la noi sau îl va lua acum. Eu m-aș bucura să mai stea la noi. Dar chiar dacă va merge acolo, sunt ferm convins că va juca” a completat fostul portar.

CITEȘTE ȘI –>> Cornel Dinu și explicațiile deciziei luate: “Pentru ei am numai îndurare”

ștefan târnovanufcsbbenone dohotgigi becalipoli iasi