Laude pentru CFR! „Doar o echipă a punctat în Europa după 2000”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 31 octombrie 2020, ora 16:24,
cfr cluj
cfr cluj

Rezultatul obținut în Liga Europa contra lui Young  Boys Berna, scor 1-1, este considerat unul pozitiv de către șefii de la FRF. Răzvan Burleanu cred că dacă nu ar fi fost pandemia, am fi avut mai multe echipe în grupele cupelor europene.

„Cred că dacă nu ne-am fi confruntat cu această pandemie şi FCSB ar fi fost în grupe. La fel cum şi Craiova ar fi meritat, în ciuda eşecului din Georgia, pentru că dacă ar fi avut experienţa jocurilor sub presiune ar fi putut avea un parcurs mult mai bun” a spus Burleanu.

Răzvan Burleanu este de părere că CFR Cluj are șanse mari să se califice în primăvara europeană.

„A fost un rezultat corect şi bun în acelaşi timp pentru CFR. Acest rezultat (n.r. – egalul cu Young Boys Berna) îi menţine pe cei de la CFR cu şanse foarte mari la calificare. Îmi doresc ca ei să nu piardă în următoarea dublă cu AS Roma, iar la final să îi regăsim iar în primăvara europeană. Şi astfel să acumuleze puncte pentru România pentru că, din păcate, e singura echipă românească rămasă în competiţiile europene.” a declarat președintele FRF.

Burleanu a explicat de ce România nu va mai avea echipă care să participe direct în Europa League din următoarea ediţie a cupelor europene.

„După anii 2000 s-au pierdut foarte multe puncte. Pentru că dacă ai patru echipe participante şi doar una punctează, atunci acele puncte se împart la patru. De aceea dacă nu vei avea două-trei echipe care să îţi acumuleze puncte, clasamentul coeficienţilor UEFA va arăta aşa cum arată azi.” a declarat Răzvan Burleanu.

România va fi reprezentată în sezonul 2021-2022 de o echipă de fotbal în Liga Campionilor şi de trei în Europa Conference League o nouă competiţie înfiinţată de UEFA.

 

Europa Leaguefcsbuniversitatea craiovarazvan burleanucfr clujfrf