Latovlevici, pregătit să revină la FCSB: ”M-aș întoarce în orice moment!”

FOTO: ProSport

Iasmin Latovlevici este pregătit pentru o revenire la FCSB.

Alături de Gicu Grozav, fotbalistul de 33 de ani a fost dat afară de maghiarii de la Kisvarda din cauza faptului că a s-a întors în România în plină pandemie.

Fundașul stânga este liber de contract și recunoaște că ar accepta să revină în orice moment la FCSB, formație pentru care a evoluat în perioada 2010-2015 și a câștigat trei tiluri de campion al României.

”Nu știu dacă la FCSB au nevoie de fundaș stânga. Eu am avut niște trăiri extraordinare la Steaua și îți dai seama că m-aș întoarce în orice moment. Dincolo de faptul că mă înțeleg bine cu cei de acolo, fotbalul este și o afacere. Este un lanț întreg: ei să aibă nevoie, eu să-i pot ajuta…

Te-ai putea înțelege cu domnul Becali?
Este simplă treaba! Joci bine și restul nu mai contează (râde)

Dacă mă gândesc acum… a fost cea mai frumoasă perioadă. După primul campionat câștigat era mai greu pentru că aveam dorința de rămâne sus. Este ceva ce orice jucător și-ar dori. Vorbesc aici în plan sentimental. Că nu se câștigă milioane, așa cum își doresc unii, asta este altă poveste. Eu eram fericit la Steaua.

Țin minte că eram în avion cu impresarul și aveam ofertă de la Saint-Étienne, în Franța. M-a întrebat ce se întâmplă dacă nu se face transferul. I-am spus: «Nu mă interesează. Sunt fericit la Steaua!». Așa ai succes. Dacă ești fericit în ceea ce faci.

Am fost și suntem uniți. Avem și acum un grup de whatsapp în care vorbim foarte des. Ne completam foarte bine. Chiar vorbeam cu Vlad Chiricheș de câte ori m-a acoperit. Urcam în atac și adormeam pe acolo” a declarat Iasmin Latovlevici, potrivit TVR Sport.

Iasmin Latovlevici.

Citește și Se anunță o perioadă incendiară pentru FCSB pe piața transferurilor! ”Sunt convins că Man și Coman…”

Spynews.ro