La loc comanda! Decizie de ultim moment la Petrolul: Presiunea tribunei a contat!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 07 mai 2019, ora 16:11,
petrolul ploiesti
petrolul ploiesti

Clubul Petrolul anunțase pentru astăzi o ședință în care să fie stabilit noul președinte, după ce Cristi Vlad a demisionat din funcție. 

Ședința programată în scurt a fost amânată la solicitarea suporterilor petroliști, deși, în comunicatul de convocare a respectivei întâlniri se strecurase o amenințare: „În cazul în care această şedinţă nu va fi posibilă, la data stabilită şi comunicată, ca urmare a absenţei membrilor convocaţi, Clubul îşi rezervă dreptul convocarii AGA în regim de urgenţă în vederea desemnării unui nou preşedinte interimar al Clublui, dând astfel posibilitatea FC Petrolul să-şi continue activitatea în regim de normalitate”.

În acest caz, președinte ar fi urmat să fie numit avocatul Dragoș Ferariu, mâna dreaptă a lui Mădălin Mihailovici.

Mai jos, citiți noul comunicat al clubului:

Ca urmare a solicitării făcute de către membrii reprezentanţilor suporterilor – Peluza I Ilie Oană şi USP – din cadrul Asociaţilor Susţinători, întâlnirea convocată pentru astăzi a fost reprogramată.

Astfel, alegerea prin vot a unui nou reprezentant al Asociaţilor Susţinători în Adunarea Generală a Asociaţilor, pentru înlocuirea fostului Preşedinte al Clubului, va avea loc în săptămâna 13.05.2019-17.05.2019„.

presedinteliga 2clubpetrolul