La Dinamo se vede luminița de la capăptul tunelului: “Câinilor, suntem tot mai aproape de salvarea clubului!”

Membrii Peluzei “Cătălin Hîldan” au anunțat, prin intermediul paginii de Facebook, că datoriile lui Dinamo au scăzut la 550.000 de euro. 

Dinamo are nevoie de bani pentru obținerea licenței, iar suporterii din Program DDB continuă să strângă bani pentru atingerea acestui obiectiv.

CÂINILOR, SUNTEM TOT MAI APROAPE DE SALVAREA CLUBULUI! De la o datorie atât de mare, de 1.200.000€, am reușit să coborâm sub jumătate și am ajuns astăzi la 550.000€.

Nu e ușor să ne împărțim între atâtea greutăți, să luptăm pe atâtea fronturi. Uneori putem da și rateuri. Știm că se sparg toate în capul nostru, chiar și atunci când ratează un jucător, sau când se dă penalty în loc de fault în atac. Salariile sunt plătite pe luna ianuarie. Am plătit și ratele la zi către ANAF. 

suporteri dinamo

Sumele de mai sus reprezintă datorii rezultate din litigii cu foștii jucători. Datorii făcute de cei care au încercat falimentarea clubului. Niște impostori care n-au luat în calcul că se pun cu CÂINII. Dar le promitem că LE VA FI GREU CU NOI.

Avem câteva lucruri simple de făcut în următoarea perioadă:

JOI LA ORA 10:00 NE VOM APĂRA CLUBUL ȘI ISTORIA! Și-au anunțat prezența foarte mulți suporteri din Capitală și din alte județe. Cei care vor veni, sunt rugați să respecte regulile de distanțare, să fie îmbrăcați ca de oraș, nu ca pentru stadion! De restul ne ocupăm noi. Vom avea oameni peste tot în București și în jurul Bucureștiului. Locul de întâlnire este acesta: Secția Comercială a Tribunalului București, exact în spatele stației de metrou Semănătoarea. Adresa este: Splaiul Independenței 319L.
 

Trebuie să continuăm comenzile pentru tricouri! S-au strâns aproape 120.000€ până acum. Este o sumă foarte importantă care va conta mult
 

Trebuie să continuăm să luăm bilete la Meciul Salvării! S-au strâns până acum peste 52.000€. Aproape cât un sold out pe Arena Națională”, se arată în comunicatul emis de fanii lui Dinamo.

Citește și EXCLUSIV | Lui Giani Kiriță îi e teamă de retrogradare: „Dinamo trăiește cea mai tragică perioadă”. Mesaj pentru Cortacero