După 28 de ani, fostul selecționer al României de atunci, Mircea Rădulescu, vorbește despre ratarea calificării „tricolorilor” la Campionatul European Suedia `92. „Riciu” este selecționerul care a ratat cu generația Hagi singurul turneu final din perioada 1990-2000.
Timp de 10 ani, generația lui Gheorghe Hagi a fost prezentă la toate turneele finale mondiale și europene, cu excepția unuia singur – Campionatul European din Suedia, în 1992. ProSport a discutat cu Mircea Rădulescu (79 de ani) selecționerul de atunci al României, despre acea calificare ratată.
„Credeți că oare mai interesează pe cineva poveștile noastre? Au trecut de atunci 28 de ani. Dar totuși, chiar și acum, după atâția ani eu consider că dacă eram toți mult mai responsabili România nu ar fi ratat nici campania din preliminariile Campionatului European din 1992. Eu am preluat naționala după primele două meciuri din campania respectivă. România pierduse cu Scoția în deplasare, dar am pierdut mult mai rușinos acasă cu Bulgaria. Am jucat pe Ghencea, iar bulgarii ne-au dat un 3-0 de nu ne-am văzut. Preliminariile respective începuseră după Campionatul Mondial din Italia 1990, iar aproape toți jucătorii noștri importanți prinseseră contracte în străinătate și luaseră contactul cu Occidentul. Hagi ajunsese la Real Madrid. Putem spune că oarecum li se urcase jucătorilor un pic la cap acest lucru, iar la meciul cu Scoția s-au prezentat exact așa cum nu trebuia. Au crezut că meciul îl vor câștiga încă de când scoțienii le vor citi numele echipelor din străinătate la care ei joacă. Erau și foarte tineri băieții. Aveau 21, 22, 23, 24 de ani.
Apoi, din câte am înțeles, înaintea partidei cu Bulgaria iar s-au făcut niște greșeli, iar jucătorii nu au respectat programul de convocare și fiecare a venit cum a vrut. Au întârziat destul de mult. Unii și-au vizitat prietenii și familia înainte de convocare. Dar asta a fost situația de la vremea aia, iar băieții au înțeles că nu mai merge așa și au strâns rândurile. Jurnaliștii noștri i-au criticat dur după înfrângerea cu Bulgaria și jucătorii s-au motivat exemplar. Eu am preluat naționala după înfrângerea din Ghencea. Am disputat primul meci la cârma naționalei cu Spania.
Am învins 2-0. Jocul a fost amical și l-am disputat la ei acasă. Au marcat Balint și Timofte 2. Primul meu oficial a fost cel cu San Marino. L-am câștigat, iar apoi am mers perfect în frupa noastră. Ca să ajungem să jucăm cu calificarea pe masă a trebuit să batem Scoția acasă. Am câștigat și acest meci în Ghencea, iar apoi urma să avem jocul decisiv de la Sofia cu Bulgaria. Aveam neapărat nevoie de victorie ca să ne calificăm noi în fața Scoției.
Bulgarii nu mai aveau nicio șansă de calificare, dar au jucat împotriva noastră de zici că jucau finala campionatului mondial. Nu am probe, dar eu cred că ei au fost motivați de scoțieni să ne încurce. Se cam practica prin vremea aia așa ceva”, a spus Rădulescu.
Rădulescu spune că i se promisese că va continua la națională în ciuda ratării calificării.
„Generația lui Gică Hagi a fost extrem de bună, poate cea mai bună pe care naționala noastră a putut să o aibă vreodată. Băieții erau de mare valoare, iar Gabi Balint poate că este și acum supărat pe mine că nu prea a mai jucat așa de mult în mandatul meu. Dar la vremea aia chiar îi era foarte greu să mai prindă și el să joace. Aveam jucători de mare valoare, iar concurența era aprigă. Îmi pare rău pentru el. El avea și acele probleme la genunchi.
Calificarea nu a fost pierdută că a ratat Gică Hagi 11 metri la Sofia, nici vorbă. Gică a ratat destul de repede în meci acel penalty, iar noi tot am deschis scorul până la urmă. A marcat Adrian Popescu, dar bulgarii ne-au egalat și ne-au dărâmat psihic. Nu ne-a mai iesit nimic, iar meciul s-a terminat 1-1. După ce am ratat calificarea biroul federal a considerat că eu mi-am făcut treaba bine, nu pierdusem niciun meci sub comanda mea, și s-a decis să începem preliminariile pentru SUA 94 sub comanda mea. Aveam încredere în jucătorii noștri și am decis să accept propunerea respectivă. Însă au început să se întâmple niște lucruri care mă deranjau destul de tare”, a spus Rădulescu.
Și totuși, până la urmă, a fost nevoit să-și dea demisia.
„Pe lângă oamenii importanți din FRF începuseră să apară și tot felul de personaje, impresari români, oameni de fotbal și așa mai departe, care mă cam carotau pe mine și tot spuneau că nu sunt bun pentru următoarele preliminarii. Nu știu ce avea în cap Giovanni Becali, nu mai contează. Apoi, parcă am început să simt că nici nu prea mai am toată susținerea oamenilor cu putere de decizie de prin Federație. Vorbisem de un anume plan de bătaie cu ei și m-am trezit cu un meci amical prin toamnă-iarnă cu Grecia. Eu discutasem alte lucruri cu ei. Am mers la greci doar cu jucătorii din campionatul intern. Am pierdut cu 1-0, iar în avion am cedat și eu după toate evenimetele din ultimele săptămâni de atunci.
Punând cap la cap la vremea aia toate informațiile pe care le strânsesem am ajuns la concluzia că nu mai sunt dorit la națională. Mi-am deschis geanta și am scos din ea o hârtie pe care mi-am scris direct pe scaunul din avion demisia. I-am dat-o apoi domnului Adalbert Kassai, cel care nu a făcut niciun gest ca să mă oprească să nu plec de la națională. Dar acum, după 28 de ani vă spun sincer că regret că am cedat atunci așa ușor. Aveam pe mână niște jucători excepționali, iar eu nu pierdusem niciun meci oficial cu ei. Dacă continuam în preliminariile pentru SUA 94 în mod sigur eu eram cel care conduceam România la turneul final deoarece ne calificam sută la sută. Glumind un pic, poate că prietenul meu Puiu Iordănescu nu mai avea posiblitatea să fie declarat antrenorul secolului dacă eu ajungeam cu băieții în SUA”, a mai povestit fostul selcționer.
