L-a cucerit! Becali îi ridică statuie unui antrenor român: ”E nr. 1! Nu poți să-l compari cu Petrescu”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 13 noiembrie 2019, ora 14:49,
FOTBAL:CONFERINTA DE PRESA FCSB GIGI BECALI PREZENTARE MIHAI TEJA (27.12.2018)
FOTBAL:CONFERINTA DE PRESA FCSB GIGI BECALI PREZENTARE MIHAI TEJA (27.12.2018)

Gigi Becali a fost cucerit de un antrenor român și are doar cuvinte de laudă la adresa acestuia.

Patronul FCSB crede că Gică Hagi este cel mai bun antrenor din Liga 1. Becali îl laudă pe ”Rege” pentru Academia sa și pentru rezultatele obținute cu Viitorul, atât în acest sezon, dar și în anii trecuți.

În 2017, formația din Constanța a încheiat sezonul la egalitate de puncte cu echipa roș-albastră, însă câștig de cauză au avut elevii lui Hagi: Viitorul a câștigat pentru prima oară titlul în România.

„Cu Hagi nu se poate lua nimeni la întrecere că antrenor. Petrescu a avut ciment, cărămidă, scule, a făcut o casă. Hagi n-a avut nimic. S-a dus pe câmp și a făcut de toate! Paie, cărămidă, din stuf niște acoperiș, a făcut treaba fără nimic. Hagi a făcut treaba din nimic, nu poți să-l compari cu Petrescu.

O spun sincer. Nu inventez, nu sunt fals. Ca antrenor, Hagi e numărul 1. Cum a fost fotbalist Rege, e și antrenor! Ce jucători are? El e pe locul 2! Nu regret nimic din ce-am făcut. Cine știe… dacă sunt bine acum…. înseamnă că e bine ce am făcut. Nu regret decât păcatele mele și le plâng. Când face omul pentru el e ceva, când face pentru altul, e altceva. Pentru altul… altă treaba” a declarat Gigi Becali.

În acest moment, Viitorul se află pe locul 2 în Liga 1, la 2 puncte peste FCSB. 

Citește și ULTIMA ORĂ | Gigi Becali, la DNA! Ce a declarat patronul FCSB

declaratiiliga 1gica hagigigi becali