Claudiu Keșeru a stat de vorbă cu jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport: „Pentru mine este ca un derby”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 20 februarie 2020, ora 13:42,
keseru
keseru

Ludogorets, echipa la care activează și atacantul român Claudiu Keșeru, o va întâlni în această seară pe Inter Milano, în șaisprezecimile Europa League.

Atacantul a declarat că meciul cu italienii are o însemnătate aparte pentru el, deoarece în copilărie a fost fan al rivalei „nerazzurrilor”, AC Milan.

„Pentru mine este ca un derby. Mi-a plăcut foarte mult Milan când eram copil. A fost echipa lui Van Basten, Gullit şi Rijkaard care a câştigat cu 4-0 finala Cupei Campionilor cu Steaua Bucureşti.

În 1989 aveam doi ani şi jumătate, îmi amintesc doar poveştile spuse de tatăl meu câţiva ani mai târziu. Abia aştept să joc şi poate să înscriu la revenirea pe San Siro. A fost stadionul lui Ronaldo şi Shevchenko, doi atacanţi extraordinari”, a spus Claudiu Keşeru.

Atacantul român este cel mai bun marcator din campionatul Bulgariei, cu 16 reușite.

„Recordul meu e de 32 de goluri, mai am timp să înscriu, dar nu simt greutatea responsabilității. Nu mă consider starul echipei. Sunt la fel de important ca jucătorii ceilalți. Toţi suntem în serviciul echipei”, a mai spus Keșeru.

Bulgarii se tem de Inter, însă sunt hotărâți să dea 150% în meciul din această seară.

„Avem toate motivele să ne temem de ei. Ca să fiu sincer, ei n-ar avea motive de frică, aşa că va fi mai uşor să îi surprindem. Vom vedea dacă putem lupta cu marile echipe din Europa, trebuie să dăm 150%”, a mai spus atacantul român.

Citește și ♦ FRF a decis! Liga 1 se transformă total. Decizia majoră luată de Burleanu

claudiu keseruEuropa Leagueludogorets