Jurgen Klopp face apel către fanii lui Liverpool. „Avem nevoie de voi!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 28 aprilie 2018, ora 14:16,
Klopp City
Klopp City

Antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, tratează cu seriozitate fiecare meci. După victoria cu Roma din manșa tur a semifinalelor Ligii Campionilor, „cormoranii” au meci sâmbătă cu penultima clasată din Premier League.

Tehnicianul lui Liverpool face un apel către fani să fie alături de echipa lor favorită la întâlnirea cu Stoke City din această după-amiază.

„Prezența voastră pe stadion e la fel de importantă ca la orice meci din cupele europene. Știți foarte bine impactul pe care îl puteți avea asupra echipei. Energia voastră pozitivă se transmite direct jucătorilor noștri aflați pe teren”, a spus Jurgen Klopp.

Înaintea meciului de la ora 14.30, Liverpool e pe locul 3, cu 71 de puncte, iar Stoke City e pe locul 19 (penultimul), cu 29 de puncte.

liverpooljurgen kloppfanipremier leaguefotbalstoke city