Julio Baptista are un salariu fabulos la CFR! „O dovadă de amatorism”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 04 septembrie 2018, ora 21:51,
julio-baptista-cfr-cluj
julio-baptista-cfr-cluj

Brazilianul Julio Baptista a fost adus cu surle și trâmbițe la CFR Cluj, dar s-a dovedit a fi o umbră a jucătorului care a impresionat la Real Madrid și AS Roma. 

Potrivit DigiSport, Julio Baptista (36 de ani) încasează lunar între 40.000 și 45.000 de euro la CFR Cluj, ceea ce l-ar transforma în cel mai bine plătit fotbalist din Liga 1.

Julio Baptista a semnat un contract valabil un sezon cu gruparea din Gruia. Mijlocașul ofensiv nu a mai jucat din ianuarie 2017, când a anunțat că se va retrage.

Doar 20 de minute a bifat Julio Baptista în noul sezon al Ligii 1, în meciul cu Gaz Metan Mediaș.

Ilie Dumitrescu a criticat dur decizia de a-l aduce pe Julio Baptista la CFR Cluj, având în vedere salariul mare pe care îl primește brazilianul.

Este o sumă foarte mare pentru cifrele lui, din ultimii doi ani. Nu poți să iei un jucător care s-a prezentat la meciuri demonstrative. Ok, ca imagine, a fost jucător de top, dar pune-l director sportiv. Dar de aici și până la a-l băga în vestiar, să-i dai 45.000 de euro, e prea mult. Eu nu înțeleg, serios. Pentru mine, asemenea jucători sunt buni pentru India, unde s-a făcut o ligă numai cu astfel de nume mari. Mi se pare o dovadă de amatorism, oameni diletanți, care n-au nicio treabă cu fotbalul. Poate să dea 15-20 de goluri, nu l-aș fi semnat niciodată„, a spus fostul internațional, la DigiSport.

Julio Baptista este cel mai cunoscut și cel mai titrat jucător care a evoluat în România. A câștigat campionatul și Cupa Spaniei cu Real Madrid (în sezonul 2007-2008) și două Cupe ale Confederațiilor cu Brazilia. A bifat 48 de selecții și 5 goluri pentru echipa națională.

Julio Baptista și-a început cariera la Sao Paolo și a mai evoluat pentru Sevilla, Real Madrid, Arsenal, AS Roma, Malaga și Cruzeiro. Mijlocașul central s-a remarcat în Spania, la Sevilla (73 de apariții, 43 de goluri) și Real Madrid (77 de meciuri, 13 goluri).

cfr clujilie dumitresculiga 1salariujulio baptista