Jucătorul de la FCSB care l-a uimit pe Dinu! „Mutu nu avea forţa asta de pătrundere!”

Octavian Popescu este noua bijuterie din lotul FCSB! După ce a marcat primul său gol în Liga 1, tânărul în vârstă de 18 ani a stârnit admiraţia tuturor specialiştilor din fotbalul românesc.
Mijlocaşul care a spart gheaţa la meciul cu Poli Iaşi, partidă în care a reuşit şi o pasă decisivă, l-a uimit pe Cornel Dinu. În general reţinut când este vorba de laude, simbolul dinamovist s-a declarat încântat de calităţile fotbalistului de la FCSB.
„Asta ne șochează. N-am mai văzut un astfel de jucători de ani buni. El provine dintr-o familie de fotbaliști, unchiul său era extremă stângă la Târgoviște. E interesant asta. Florinel Coman nu are pătrundere atât de sigură ca Octavian Popescu, dar simte golul, trage mai bine de la distanță. Eu n-am mai văzut de mulți ani un jucător de atac cu așa forță de pătrundere. De asta ne impresionează. Mutu nu avea această forță de pătrundere”, a declarat Cornel Dinu, la TV Telekom Sport.
15 meciuri, şase pase decisive şi un gol a reuşit până acum aripa stângă de la FCSB la primul sezon în Liga 1.
Născut în decembrie 2002, Octavian Popescu are contract cu FCSB până în 2024. Jucătorul este impresariat de agenţia fraţilor Victor şi Ioan Becali.