Jucătorii lui Dinamo, răsplătiți pentru victoria cu Poli! Prima oferită de fanii ”câinilor”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 06 mai 2021, ora 11:07,
DinamoIasi
DinamoIasi

Dinamo e în formă mare în play-out-ul din Liga 1, acolo unde a ajuns la a treia victorie consecutivă, după succesul cu Poli Iaşi, scor 2-1.

După ce a reuşit o nouă victorie în play-out, Dinamo a părăsit zona roşie a clasamentului, unde s-a aflat până acum. La Iași, pentru jucătorii lui Dușan Uhrin nu a fost vorba doar de cele trei puncte puse în joc, ci și de o primă pentru victorie de 15.000 de euro din partea suporterilor din programul DDB pentru întreg lotul ”câinilor”.

„Unde sunt dinamoviștii milionari? Unde sunt dinamoviștii de succes? Cu ce își ajută clubul toți dinamoviștii de bine? Dinamo are nevoie acută de bani! Vorbele nu ajută la deplasări, nu plătesc cheltuieli, nu achită rate, și nici prime. Echipa nu și-a revenit din senin, ci pentru că DDB a făcut ceea ce trebuia să facă”, au scris fanii în anunțul despre bonusul stabilit pentru victoria din Moldova.

Suma totală a fost strânsă din biletele virtuale cumpărate de suporteri, la fel ca și în cazul victoriei cu Viitorul, scor 2-1, din etapa trecută. Etapa viitoare, Dinamo va juca cu FC Hermannstadt, sâmbătă, în Ştefan cel Mare, de la ora 21:15.

CITEȘTE ȘI –>> Suporterii lui Dinamo vor a 4-a victorie consecutivă: ,,Încă 3 puncte sâmbătă şi putem fi mai liniştiţi”

ddbrealitateasuporteriprimadinamo