Jucătorii de la FCSB, interzişi la Tokyo? Decizia luată de Gigi Becali

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 16 aprilie 2021, ora 10:59,
fcsb
fcsb

Mirel Rădoi ar putea fi nevoit să îşi alcătuiască lotul pentru Jocurile Olimpice fără jucători de la FCSB. Patronul Gigi Becali s-ar fi hotărât să nu lase jucători la reprezentativa olimpică.

România revine la Jocurile Olimpice în turneul de fotbal după 57 de ani. Partidele nu fac însă parte din calendarul FIFA, astfel că niciun club nu poate fi forţat să accepte participarea propriilor jucători.

AS.ro scrie că Gigi Becali ar fi luat deja decizia să păstreze jucătorii de la FCSB în programul echipei de club. În mod normal, turneul olimpic se va suprapune în calendar cu primele tururi preliminare din cupele europene.

Turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo se va disputa în perioada 22 iulie – 7 august. Dacă FCSB va câștiga titlul, formația patronată de Gigi Becali va începe din turul 1 preliminar al Champions League, programat în perioada 6/7 iulie – 13/14 iulie. Al doilea tur preliminar se dispută în intervalul 20/21 iulie – 27/28 iulie.

În cazul în care FCSB va rata titlul și va termina pe locul 2 sau 3, bucureștenii vor juca în UEFA Europa Conference League, din turul 2 preliminar, programat pentru 22, respectiv 29 iulie.

Pe lista preliminară de 61 de jucători se află nouă fotbalişti de la FCSB: portarul Andrei Vlad, fundașul Denis Haruț și mijlocașii Dragoș Nedelcu, Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Olimpiu Moruțan, Darius Olaru, Octavian Popescu și Ovidiu Perianu.

FRF caută un compromis

Mihai Stoichiţă a anunţat că Federaţia va încerca să ajungă la o înţelegere cu oficialii cluburilor din Liga 1.

”Lucrăm la o strategie pe care vrem să o facem cât mai echitabilă, atât pentru Federație, care vrea să aibă un lot valoros la Tokyo, dar cât și pentru cluburi.

Trebuie să fie un echilibru, adică să nu meargă de la un club 7 jucători, si de la altul doar un jucător. Hotărârea finală se va lua după ce se vor întâlni președinții de cluburi cu Răzvan Burleanu, dar va conta și opțiunea antrenorilor legate de programul lor din acea perioadă.

Majoritatea provin de la echipe care luptă pentru cupele europene, așa că e foarte complicat, dar se va rezolva”, a explicat directorul tehnic al FRF.

Lotul lărgit al României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

PORTARI: Ionuț Radu (Inter/Italia), Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Cătălin Căbuz (FC Viitorul);

FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj), Alexandru Pașcanu (SD Ponferradina/Spania), Raul Opruț (FC Hermannstadt), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Silviu Balaure (Astra), Constantin Dima (Desna/Ucraina), Denis Haruț (FCSB), Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo București), Radu Boboc (FC Viitorul), Andrei Chindriș (Botoșani), Adrian Rus (Mol Vidi/Ungaria), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș), Florin Ștefan (Sepsi OSK);

MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia), Dragoș Nedelcu (FCSB), Tudor Băluță (Dinamo Kiev/Ucraina), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA), Alexandru Chipciu (CFR Cluj), Valentin Costache (CFR Cluj), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția), Ronaldo Deaconu (Gaz Metan Mediaș), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Dennis Man (Parma/Italia), Răzvan Oaidă (FCSB), Olimpiu Moruțan (FCSB), Marius Marin (AC Pisa/Italia), Valentin Mihăilă (Parma/Italia), Darius Olaru (FCSB), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Răzvan Andronic (Academica Clinceni), George Merloi (Astra Giurgiu), Cristian Ganea (Aris Salonic/Grecia), Octavian Popescu (FCSB), Ovidiu Perianu (FCSB), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Mihai Dobre (Dijon/Franța);

ATACANȚI: George Pușcaș (Reading/Anglia), Constantin Budescu (FC Damac/Arabia Saudită), George Ganea (FC Viitorul), Robert Moldoveanu (Dinamo București), Andrei Ivan (Universitatea Craiova), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia), Denis Drăguș (Crotone/Italia), Adrian Petre (UTA Arad), Louis Munteanu (ACF Fiorentina/Italia).

Fotbaliștii care depășesc limita de vârstă sunt Cătălin Căbuz, Adrian Rus, Vlad Chiricheș, Ionuț Nedelcearu, Cristian Ganea, Nicușor Bancu, Florin Ștefan, Răzvan Marin, Silviu Balaure, Nicolae Stanciu, Alexandru Chipciu, Constantin Budescu, George Pușcaș și Denis Alibec.

CITEŞTE ŞI: Scandal între Toni Petrea și Edi Iordănescu: “Ce urli atât?” / “Vezi-ţi de treaba ta!”

gigi becaliJocurile Olimpiceechipa nationalamirel rădoifcsbsteliştiselectioner