Jucătorii CFR-ului, în al nouălea cer! Decizia luată de conducerea clubului înaintea derby-ului cu FCSB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 13 iunie 2020, ora 21:08,
cfr bucurie reusita
cfr bucurie reusita

Jucătorii campioanei României sunt în nouălea cer înaintea derby-ului cu FCSB.

Duminică, CFR Cluj joacă pe teren propriu cu vicecampioana, de la ora 20:00. Campioană în ultimele două sezoane, formația din Gruia are un avans de 4 puncte în fruntea play-off-ului, după două runde.

Oficialii din conducere vor să se asigure că jucătorii sunt mai motivați ca niciodată înaintea partidei de foc cu FCSB, astfel că au luat o decizie importantă cu 48 de ore înaintea derby-ului cu roș-albaștrii: jucătorii au fost anunțați că le-au fost virate salariile pe luna martie.

Motivul din spatele decizie este liniștea de care echipa are nevoie în cursa pentru al treilea titlu consecutiv, dar și faptul că ”feroviarii” aveau posibilitatea să depună memorii pentru a deveni liberi de contract dacă nu își primeau banii.

andrei-burcă-cfr-cluj

Totuși, nu toți fotbaliștii campioanei României au fost încântați. Yacouba Sylla și Michael Pereira au refuzat să renunțe la salariul pe luna aprilie, iar conducerea a ținut cont de acest aspect, motiv pentru care cei doi au fost ”taxați” și nu și-au primit încă banii.

Citește și Derby-ul CFR – FCSB, prin ochii lui Eugen Neagoe: ”Se vorbeşte că au şanse la titlu. Nu e adevărat!”

cfr clujconduceredeciziesalarii