Mascații, dați în judecată de AS47! Suporterii steliști îl acuză pe purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei de minciună!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 03 octombrie 2020, ora 11:48,
jandarmi-vs-suporteri-steaua
jandarmi-vs-suporteri-steaua

Suporterii steliști bătuți cu bestialitate de jandarmi în timp ce se se deplasau spre stadion, înaintea meciului dintre Dinamo II și CSA Steaua, din Liga 3, îl acuză pe purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei că a oferit informații false la conferința de presă.

Suporterii steliști au anunțat că îi vor acționa în judecată pe jandarmii care au intervenit ieri în forță în mod nejustificat, după cum susțin ei.

„După intervenția abuzivă a jandarmeriei asupra suporterilor steliști, a fost organizată o conferință în care au apărut câteva informații false sau parțial false, care ar trebui clarificate:

– Meciul s-a disputat în Liga a III-a, deși purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei credea că a fost în a doua, iar asta ne arată cât de bine citește informațiile primite sau cât de bune și reale sunt acestea.

– Nu a existat nicio întâlnire planificată între suporteri. Așa cum au mai făcut-o de când a început campionatul, suporterii Stelei au vrut să își arate devotamentul pentru echipă aplaudând autocarul când acesta ajungea în Ștefan cel Mare;

– La gura de metrou nu exista niciun alt grup de suporteri rivali cu care să intre în conflict. După cum s-a comunicat și jandarmilor prezenți, steliștii doreau să susțină echipa care urma să ajungă la stadion

– Nu a existat nicio comunicare între suporteri și jandarmi, atunci când au fost opriți, suporterii au spus care sunt intențiile și au primit drept răspuns să aștepte câteva minute;

– După câteva minute, timp în care dispozitivul de jandarmi s-a mărit considerabil, aceștia au devenind agresivi și i-au împins pe suporteri spre gura de metrou și au “trântit la pământ” pe câțiva, lucru continuat și pe peron;

– Nu a existat nicio altercație pornită de suporteri;

– Purtătorul de cuvânt spune că jandarmii au intervenit între cele două grupuri rivale (steliști și dinamoviști). Suporterii Stelei erau pe Barbu Văcărescu, iar în zonă nu era nici un alt grup rival.

– Pe peron, jandarmii au folosit, fără nicio atenționare, gazele lacrimigene din dotare, afectând, în special, persoanele care se aflau în metrou și nu aveau nicio legătură cu situația respectivă; Nu este recomandată folosirea gazelor în spaţii închise și la o distanță mai mică de 3 metri (metroul are lăţimea de 3,2 metri)

– „Cei 100 de suporteri steliști au tras cu ei în tren și 2 jandarmi” – în filmulețul postat în online, se poate observa că, în momentul în care jandarmii coboară pe peron, ușile erau închise. Ulterior acestea se deschid și jandarmii încep să intervină. În imaginația jandarmeriei probabil ca cei doi erau răpiți și sechestrați în metrou?

– Niciun suporter stelist nu a avut asupra lui arme albe, așa cum niciodată aceștia nu au apelat la astfel de instrumente, probabil Jandarmeria le-a păstrat sau primit cadou după serviciul de pază și protecție prestat la înmormântarea unui interlop bucureștean!

– Toți suporterii purtau măști de protecție, nu același lucru îl putem spune despre „oamenii legii”.

Jandarmeria, dată în judecată de suporteri

Asociația Steliștilor îndeamnă suporterii să se unească într-un proces comun împotriva jandarmeriei. Trăim în anul 2020, într-o țară europeană unde, dacă judecăm fiecare gest al suporterilor ca fiind huliganism, trebuie să pedepsim cu aceeași măsură și abuzurile!

De asemenea, așteptăm din partea jandarmeriei dovezi cu privire la afirmațiile făcute:

– Cele două grupuri rivale care și-au dat întâlnire (în filmulețul din comentariu se observă că nu era nimeni în zonă când jandarmii au intervenit)

– Cei doi jandarmi trași în tren (pe lângă filmulețul din online, se vede cum trenul avea ușile închise când aceștia coborau scările, în ajutorul lor le reamintim că există multe camere la metrou)

– Armele albe prezentate aparțin unor suporteri (acest lucru se pedepsește, ar fi trebuit să fie măcar un dosar penal care, cu siguranță, ar fi fost precizat în conferință).
Represiune împotriva represiunii!

#aicieSteaua #spiritdeluptă”, au scris suporterii steliști pe pagina oficială a facțiunii.

După intervenția abuzivă a jandarmeriei asupra suporterilor steliști, a fost organizată o conferință în care au apărut…

Publicată de AS47 pe Vineri, 2 octombrie 2020

Citește și • EXCLUSIV | Jandarmeria, pusă la zid de steliști: ”Abuz! Informația trimisă e falsă!”

jandarmeriesteauaAS47dinamorealitatealiga 3