Meciul din semifinalele barajului pentru accederea la EURO 2020, Islanda-România, se va disputa joi seară la Reykjavik, de la 21:45!
Așteptarea a luat sfârșit, iar meciul de baraj contra Islandei este din ce în ce mai aproape să se dispute! Deși partida trebuia să aibă loc în primă fază pe data de 26 martie, iar mai apoi a fost reprogramată pentru 4 iunie, meciul se pare că se va disputa până la urmă, abia la al treilea termen la care a fost supus, 8 octombrie.
”Aceasta este cea mai lungă pregătire a unei partide la care am participat vreodată, cea mai lungă din istoria fotbalului islandez. Așteptarea a fost mult prea mare. De zece luni strângem informații. Niciodată nu am avut atât de mult material despre o echipă. Știm prea multe lucruri despre români.
Am plănuit acest meci de mai multe ori, am văzut, revăzut și analizat toate înregistrările video, toate meciurile. Deținem atâtea informații despre viitorii adversari, dar încă nu i-am văzut live. Au și un nou selecționer, va fi interesant să jucăm contra lor.”, a declarat jurnaliștilor nordici Freyr Alexandersson, secundul lui Erik Hamren.
România va înfrunta Islanda, joi seară, de la ora 21:45, în meciul care poate duce naționala lui Mirel Rădoi la doar un pas de calificarea la un turneu final. Dacă vor reuși să treacă de islandezi, tricolorii vor juca în finala barajului pentru accederea la EURO 2020, cu învingătoarea dintre Ungaria și Bulgaria.