Irina Begu și Monica Niculescu, în sferturile de finală ale Openului Thailandei

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 29 ianuarie 2019, ora 12:31,
niculescu-begu_18272500
niculescu-begu_18272500

Dublul format din Irina Begu și Monica Niculescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Hua Hin, Thailanda. Cele două românce sunt și pe tabloul de simplu.

Begu și Niculescu au trecut de echipa chineză Xinyu Jiang/Qianhui Tang, scor 7-5, 6-3.

În faza sferturilor de finală, Irina Begu și Monica Niculescu (favorite 2) vor juca împotriva dublului Kurumi Nara/Saisai Zheng (Japonia/China).

În 2018, Begu și Niculescu au ajuns până în semifinale la Openul Australiei, cel mai bun rezultat obținut într-un turneu de Mare Șlem.

La simplu, ambele jucătoare din România sunt calificate în optimile de finală.

monica niculescuthailandadubluirina beguniculescuBeguwtahua hinsferturi de finala