Ionuț Radu, emoționat de suporterii naționalei: ”Sunt cele mai frumoase momente din viața mea”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 29 iunie 2019, ora 09:52,
radu bucurie
radu bucurie

Naționala U21 s-a întors în țară după EURO, iar sute de suporteri i-au așteptat pe ”tricolorii” mici la aeroport.

România a terminat pe primul loc o grupă din care mai făceau parte Croația, Franța și Anglia și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Elevii lui Mirel Rădoi au ajuns în țară azi-noapte, în jurul orei 2, iar sute de suporteri au fost alături de eroii de la EURO. Ionuț Radu, căpitanul naționalei mici, a fost emoționat și a explicat că aceste momente sunt cele mai frumoase din viața lui. De asemenea, portarul român este mândru de performanța reușită la Campionatul European.

„Este incredibil, nu îmi vine să cred că au venit pe aeroport să ne facă această primire. Nu am cuvinte, sunt nişte oameni incredibili, nişte suporteri incredibili. Sunt cele mai frumoase momente din viaţa mea. Pentru asemenea lucruri muncim zi de zi şi suntem extrem de mândri pentru ceea ce a realizat la Campionatul European.

Suntem toţi foarte bucuroşi că le-am adus această bucurie suporterilor români. Am vrut să demonstrăm la turneul final că suntem un grup unit şi am reuşit” a declarat Ionuț Radu.

Vezi și VIDEO | Naționala de tineret, întâmpinată de fani pe Aeroportul Otopeni! „Suntem mândri de voi”

echipa nationalareactiesuporteriionuț radu