Ionuț Negoiță este greu de convins! Negocierile cu spaniolii s-au împotmolit din nou

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 14 mai 2020, ora 23:24,
ionut-negoita-dinamo
ionut-negoita-dinamo

Ionuț Negoiță susține deja de prea multă vreme că este dispus să cedeze pachetul majoritar pe care îl deține la Dinamo pentru un leu, însă când vine vorba de fapte, patronul din „Groapă” nu mai pare la fel de convins de ceea ce spune pe gură.

Ioan Andone, omul care l-a pus pe Negoiță în legătură fondul de investiții reprezentat de Herminio Menendez, susținea că a vorbit cu spaniolii și că aceștia i-au transmis că vor prelua clubul de la Negoiță.

„Fălcosul” este însă contrazis de actualul acționar majoritar al „câinilor roșii” care susține că negocierile cu spaniolii sunt departe de a se apropia de final.

„Lucrurile nu sunt deloc aproape de a fi rezolvate cu spaniolii. Noi am făcut toate eforturile, am furnizat toate documentele, am lăsat de dragul de a fi bine, dar, între timp, ei vor și mai multe chestiuni. Unele dintre ele nu pot fi nici măcar tehnic implementate.

Când vorbim despre un club de talia lui Dinamo ar trebui să știm cine vrea să cumpere, eu nu am văzut nici măcar o poză cu cine vrea să cumpere.

Când avem pretenții, trebuie să și venim cu ceva la schimb, n-am văzut nici măcar un extras de cont, există doar o formulare că vor face lucrurile necesare pentru a aduce în club o sumă de maximum 3.000.000 de euro, la 60 de zile de la achiziție.

Am înțeles că domnul Ioan Andone i-a văzut o singură dată pe acești spanioli. Spaniolii vor confidențialitate, nici numele nu-l știu. Firma de acolo, care se pretinde a fi cumpărătoare, e zero”, a dezvăluit Ionuț Negoiță, la Digi Sport.

Citește și • Steaua a uitat de rivalitatea cu Dinamo! Mesajul steliștilor la 72 de ani de la înființarea marii rivale

dinamovanzare dinamoliga 1ionuț negoiță