Ionuț Larie nu vrea să se retragă-Ce a spus veteranul Farului Constanța: „Vreau să joc fotbal!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 29 martie 2024, ora 15:01,
Ionuț Larie
Ionuț Larie

Ionuț Larie pare că se simte excelent la cei 37 de ani ai săi. Căpitanul celor de la Farul Constanța a vorbit despre viitorul său.

Se pare că experimentatul fundaș central nu are de gând să se retragă. Iată ce a spus despre condiția sa fizică.

„Vreau să joc fotbal!”

„Când m-am întors acasă, am spus că-mi doresc două lucruri. Să iau un titlu cu Farul și să joc pe noul stadion. M-am gândit că o să fie invers. Că o să fie construit stadionul înainte să devenim noi campioni. Atât timp cât voi simți că mai pot juca din punct de vedere fizic și nu voi avea vreo accidentare gravă, vreau să joc fotbal!”, a afirmat Ionuț Larie, pentru GSP.ro.

„Nu prea mă văd antrenor!”

„Cu siguranță, voi rămâne în fotbal, dar nu prea mă văd antrenor. Îmi ajunge cât am fost plecat de acasă. Mai degrabă, ca oficial în cadrul clubului, unde programul este ceva mai relaxat. Probabil că mă voi îndrepta către partea administrativă. Dar vom vedea, mai am de jucat”, a dezvălui fundașul central, pentru sursa citată.

ionut lariefarul constanța