Ionel Dănciulescu știe de unde poate veni salvarea pentru Dinamo: ”E nevoie de un asemenea tip”

Gigi Mulţescu şi-a anunţat demisia de la Dinamo la finalul jocului pierdut cu Astra, în semifinalele Cupei României, scor 0-1.

Conducerea lui Dinamo ştiau deja de decizia antrenorului şi astfel la antrenamentele echipei din Ştefan cel Mare a revenit Duşan Uhrin, cel care a mai antrenat-o pe Dinamo şi în sezonul trecut al Ligii 1.

Situația de la Dinamo a fost comentată și de Ionel Dănciulescu, fostul mare atacant din Ștefan cel Mare. Acesta a declarat că este încântat de aducerea lui Dusan Uhrin la echipă, dar omul de pe banca tehnică nu poate rezolva toate problemele ”câinilor”. ”Danciu-gol” este de părere că Dinamo trebuie să aducă și un președinte pentru a rezolva problemele administrative al e clubului.

uhrin bucurie gol
FOTO: Instagram Dinamo

“Uhrin e un antrenor care se face foarte bine înțeles de către jucători. Era nevoie de un asemenea tip în vestiar, pentru a face ordine. Lucrurile nu funcționau așa bine acolo, Dușan știe să gestioneze astfel de situații.

O problemă a lui Dinamo în acest moment este că ar trebui să existe o liniște pe partea administrativă. Să existe un om care să ia majoritatea deciziilor. Mă refer la un președinte, care să gestioneze situația actuală a clubului. Un om care a mai trăit în fenomen, să miște puțin lucrurile din punct de vedere administrativ. Lotul nu arată ca un lot de retrogradare. Nu este un lot consistent, dar jucătorii sunt destul de buni. Dinamo trebuie să înceapă să adune puncte, sunt la un punct de ultimul loc”, a spus Dănciulescu, conform Digi Sport.

ionel-dănciulescu-dinamo

Ultima echipă pe care a pregătit-o Duşan Uhrin a fost tot în Liga 1, Gaz Metan Mediaş, de unde nu a plecat în cele mai bune condiţii.

CITEȘTE ȘI –>> Aducerea lui Dusan Uhrin, criticată de o legendă a lui Dinamo: “Mi-e greu să cred că acest om va reuşi!”