Ion Crăciunescu nu-l înțelege pe „Regele” Hagi: „De ce joacă cu fotbaliști străini?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 27 octombrie 2020, ora 16:49,
Gică Hagi
Gică Hagi

Viitorul Constanța echipa patronată de Gică Hagi nu are un start de sezon prea bun.

Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu nu întelege strategia lui Gică Hagi. Acesta crede că „Regele” greșește folosind jucători străini în detrimentul tinerilor din Academie.

„Mi se pare că face o mare greșeală (n.r Hagi). Are niște jucători foarte talentați în Academie. Să aduci jucători de afară și să încerci să-i pui pe linia de plutire, când tu ai baza ta de jucători tineri… nici n-am văzut să facă vreunul diferența. Salarii mari probabil nu se dau, se dau salarii echilibrate la Viitorul.” a declarat Crăciunescu pentru Digi Sport.

Crăciunescu a spus că Viitorul juca un fotbal mai bun cu copii din Academie.

„Ei vin ca să se pună pe picioare la Viitorul? Nu înțeleg! Dacă joacă cum joacă, nici de Viitorul nu sunt, dar de transfer? La el (n.r Hagi) am văzut fotbalul de foarte bună calitate cu copiii din Academie” a declarat Ion Crăciunescu pentru sursa citată.

În ultima etapă din Liga 1 Viitoru – FC Argeș scor 2-2 constănțenii au folosit 7 străini și doar 2 jucători jucători produși de Academie, aceștia fiind Andrei Ciobanu și Alexandru Mățan.

FC Viitorul ocupă locul 9 în Liga 1 cu 10 puncte după 8 etape.

Citește și EXCLUSIV | Secretul parcursului bun al CFR-ului în Europa: “Bine că nu s-a întâmplat asta”

academie de fotbalgica hagiion craciunescufc viitorul