Ioan Ovidiu Sabău a explicat scandalul de la finalul meciului cu Hermannstadt: „S-au încins spiritele”

Articol de Gabriel Ion - Publicat duminică, 07 aprilie 2024, ora 17:11,
Ioan Ovidiu Sabău
Ioan Ovidiu Sabău

FC Hermannstadt și U Cluj au încheiat la egalitate, 1-1, în etapa a treia a play-out-ului SuperLigii.

„S-au încins spiritele”, a spus Ioan Ovidiu Sabău după FC Hermannstadt – U Cluj 1-1

Ianis Stoica a deschis scorul în minutul 31 pentru gazde, iar Daniel Popa a restabilit egalitatea în minutul 90+7.

După al doilea gol, jucătorii celor două echipe au intrat într-un conflict și au fost despărțiți cu greu de oficiali.

La final s-au încins spiritele după ce s-a înscris golul. Au fost nervi, se mai întâmplă. Mai mult s-au împins.

Îmi pare rău că Pițian și Mitrea au luat roșu. Nu sunt de acord. Trebuie să te stăpânești. Vin meciuri grele. Sper să se analizeze!

E un punct în plus. Am arătat destul de bine. Am reușit să revenim. Am avut și bară. Am forțat foarte multe, am împins jocul. Se vede clar că și-au dorit acest punct.

Am avut multe ocazii în a doua repriză. Au fost 6-7 ocazii. Ne-am refăcut mental, dar și fizic. Încă avem mult de muncit”, a spus tehnicianul.

ioan ovidiu sabau