Ioan Niculae, furios după acuzațiile FIFPro: „Este cea mai mare bătaie de joc la care eu sunt supus!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 11 aprilie 2020, ora 18:46,
ioan niculae astra giurgiu
ioan niculae astra giurgiu

Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu, a reacționat după ce Sindicatul Mondial al Fotbaliștilor (FIFPro) a dezvăluit că nu este de acord cu abuzul la care sunt supuși fotbaliștii Astrei în România.

FIFPRO a dezvăluit că jucătorii Astrei Giurgiu sunt șantajați de conducere să semneze reducerea salariilor cu 50%.

„FIFPRO consideră ilegală și imorală decizia Astrei de a le propune jucătorilor reduceri salariale pe o perioadă de 9 luni, în timp ce oferă plata la jumătate a salariilor pe care nici nu le-a achitat. Acest abuz nu poate și nu va fi tolerat. Situația de la Astra vine după alte știri din România care anunță că unele cluburi au băgat jucătorii  ‘nedoriți’ în șomaj tehnic. FIFPRO și AFAN (sindicatul național al jucătorilor) vor continua să-i susțină pe jucătorii din România”, a comunicat FIFPRO.

Ioan Niculae s-a arătat deranjat de acuzații si consideră totul o minciună. Acesta a cerut dovezi pentru declarațile care îl vizează.

 

„Este cea mai mare bătaie de joc la care eu sunt supus. Vreau să îmi demonstreze cineva, public, că eu sau cineva din conducerea clubului meu i-am șantajat pe jucători. Deși habar nu am cine sunt cei de la FIFPRO, îi rog să aducă dovezi pentru tot ce au afirmat.

Eu nu am vorbit cu niciun jucător, iar singurul om din club care a vorbit de salarii cu băieții a fost Dani Coman. Vreau să știți de la mine că, în toate cazurile în care eu am avut discuții cu Dani Coman despre jucători, el mereu a ținut doar cu fotbaliștii. Voi credeți că Dani i-ar fi șantajat cu asemenea prostii pe jucători? Voi credeți că Dani s-ar fi dus la jucători și le-ar fi vorbit despre un astfel de șantaj?” a declarat Ioan Niculae la ProSport.

Patronul Astrei susține că jucătorii sunt cei care au venit cu inițiativa, după modelul cluburilor mari din Europa.

„Nici vorbă! Din contră, băieții au propus, ca la marile echipe din Europa, să își reducă salariile pe această perioadă grea, iar după ce am văzut că băieții mei au caracter am decis ca în cel mai scurt timp să îi aduc pe toți cu banii la zi. Își vor încasa banii pentru ianuarie, februarie, martie și aprilie. Spun public acest lucru și vreau să verificați dacă mă voi ține de cuvânt sau nu.”, a adăugat Niculae.

Finanțatorul crede că rivalii îi bagă bețe în roate după ce au văzut că Astra a intrat în lupta pentru titlu:

 „De când am intrat cu șanse reale în lupta pentru titlu, imediat după etapa respectivă, am început să fim atacați și să ni se pregătească tot felul de scenarii că să ne destabilizam. Sunt foarte multe jigodii. Au început să tremure toți că băieții lui Niculaie pot câștigă din nou titlul în România.”, a încheiat Ioan Niculae.

CITEȘTE ȘI: Transfer neașteptat în Premier League! Este jucătorul care a eliminat-o pe CFR Cluj din Europa League

liga 1fifproioan niculaeAstra