Întreaga familie Lucescu este alături de Dinamo! Și Mircea Lucescu s-a înscris în programul DDB. Mesajul fanilor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 28 mai 2020, ora 09:25,
Mircea Lucescu și Răzvan Lucescu
Mircea Lucescu și Răzvan Lucescu

Ziua de 27 mai a fost cea în care dinamoviștii au primit un ajutor moral foarte important. Mircea și Răzvan Lucescu s-au alăturat inițiativei suporterilor și au donat pentru salvarea clubului din Ștefan cel Mare. 

Dincolo de sume este vorba și de impactul major pe care îl poate avea în rândul fanilor un astfel de gest. El le poate mări încrederea că proiectul este unul capabil să reprezinte în viitor o soluție inclusiv pentru finanțarea grupării. Reprezentanții Peluzei Cătălin Hîldan au ales să le mulțumească separat celor doi pentru implicarea lor în dorința de a pune umărul la redresarea lui Dinamo.

„SIA LUCE! (Să fie lumină!)

Pentru că atunci întunericul este dat la o parte și drumul pe care am pornit începe să se vadă tot mai clar. 

Știm încotro ne îndreptăm și știm cine merge împreună cu noi. Asta ne dă curaj.

A stăpânit România. A trimis-o acasă pe Italia, atunci când era Campioana Lumii. A cucerit Turcia, Ucraina și Europa.

Și-a supus Răsăritul și a băgat spaima în tot Apusul.

Acum s-a oprit să scruteze cu privirea viitorul lui Dinamo. A văzut umbrele ce amenințau clubul care l-a dat și pe el acestei lumi a fotbalului.

A cerut să vadă proiectul prin care dorim să salvăm Dinamo. Aceeași privire pătrunzătoare, care despica în patru tactica adversarului, A ANALIZAT FIECARE FILĂ A PROIECTULUI NOSTRU. Ne-a arătat direcția pe care ar trebui să mergem.

Și-a luat timp, s-a sfătuit cu Răzvan și a venit cu toată inima. Nu doar ca Elită DDB, ci ca un susținător al demersului nostru.

NEA MIRCEA, SUNTEM AICI! Ușor, ușor vom aduce toți câinii ACASĂ. Mai avem atâtea de făcut în viața asta…

Și dacă noi ne adunăm, vor veni și investitorii. De la 10.000 de oameni în sus vom fi foarte GREU DE REFUZAT.

Sponsori? Vom avea cel mai ”greu” tricou. Saniplast va fi pistol cu apă …de plastic.

Câinii din Anglia, din Italia, din Franța, din Statele Unite, din Canada, abia așteaptă să-și ocupe sectoarele din stadion. Cei din Germania au pregătit și bannerul care va sta în sectorul lor.

Vom juca fără spectatori, dar la ora meciului nu va mai fi niciun bilet nevândut.

Vom fi greu de refuzat și GREU DE OPRIT.

Haideți, Câinilor! DINAMO SE RIDICĂ! Voi, mai stați mult pe gânduri? Ridicați-vă și voi și haideți la drum alături de noi și de LEGENDELE LUI DINAMO!” a fost mesajul de mulțumire al suporterilor după anunțul făcut de Mircea Lucescu.

CITEȘTE ȘI –>> Visul lui Mititelu, aproape să se îndeplinească: “Lucrurile sunt foarte simple”

răzvan lucescufanidinamopostaremircea lucescu