Inter Milano este aproape de titlu în Italia. Câte puncte are față de locul 2

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 09 aprilie 2024, ora 09:22,
Inter Milano
Inter Milano

Echipa Inter Milano este tot mai aproape de al 20-lea său titlu de campioană a Italiei, după ce a învins la limită în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia Udinese, luni seara, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A.

Udinese a deschis scorul în minutul 40, împotriva cursului jocului, prin Lazar Samardzic, care a trimis balonul în poartă, profitând de o neînţelegere între Denzel Dumfries şi portarul Yann Sommer.

După revenirea de la vestiare, milanezii au restabilit egalitatea în urma unui penalty transformat de Hakan Calhanoglou, după un fault asupra lui Marcus Thuram (55). Inter a marcat golul victoriei în timpul adiţional, prin Davide Frattesi (90+5).

Cu şapte etape înainte de finalul sezonului, Inter Milano are un avans de 14 puncte faţă de ocupanta locului secund, AC Milan, şi de 20 de puncte faţă de Juventus Torino (locul 3).

Elevii antrenorului Simone Inzaghi vor ar putea sărbători cel de-al 20-lea „scudetto” din istoria lui Inter în data de 22 aprilie, pe San Siro, cu ocazia derby-ului cu AC Milan.

Grupare „nerazzurra”, care a acumulat până acum 82 de puncte, are totodată şanse să doboare recordul de puncte totalizate într-o ediţie din Serie A, deţinut de Juventus din sezonul 2013-2014 (102 puncte).

Rezultate:
Vineri
Salernitana – Sassuolo 2-2
Au marcat: Candreva (52 – penalty), Maggiore (90+1), respectiv Lauriente (37), Bajrami (44).

Sâmbătă
AC Milan – Lecce 3-0
Au marcat: Pulisic (6), Giroud (20), Leao (57).

AS Roma – Lazio Roma 1-0
A marcat: Gianluca Mancini (42).

Empoli – Torino FC 3-2
Au marcat: Cambiaghi (6), Cancellieri (74), Mbaye Niang (90+4), respectiv Duvan Zapata (60, 90+1).
Mijlocaşul Răzvan Marin a fost integralist la Empoli şi a dat pasa la primul gol al gazdelor, în timp ce portarul Mihai Popa a fost rezervă la Torino FC.

Duminică
Frosinone – Bologna 0-0

Monza – SSC Napoli 2-4
Au marcat: Djuric (9), Colpani (62), respectiv Osimhen (55), Politano (57), Zielinski (61), Raspadori (68).

Cagliari – Atalanta Bergamo 2-1
Au marcat: Augello (42), Viola (88), respectiv Scamacca (13).

Hellas Verona – Genoa 1-2
Au marcat: Bonazzoli (8), respectiv Ekuban (45), Albert Gudmundsson (58).

Juventus Torino – Fiorentina 1-0
A marcat: Gatti (21).

Luni
Udinese – Inter Milano 1-2
Au marcat: Samardzic (40), respectiv Calhanoglu (55 – penalty), Frattesi (90+5).

Clasament:
1. Inter Milano 82 puncte
2. AC Milan 68
3. Juventus Torino 62
4. Bologna 58
5. AS Roma 55
6. Atalanta Bergamo 50
7. SSC Napoli 48

inter milanoserie aac milanudinese