Inedit! Antrenorii din Anglia vor primi cartonașe galbene și roșii

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 31 iulie 2018, ora 22:29,
klopp-arbitri
klopp-arbitri

Federația Engleză de Fotbal (FA) a anunțat că antrenorii din Anglia vor primi cartonașe galbene și roșii din partea arbitrilor, în cazul unui comportament nesportiv, începând din sezonul 2018-2019.

Deocamdată, decizia nu vizează și competiția supremă, Premier League. Antrenorii vor fi în continuare avertizați verbal și eventual trimiși în tribună pentru „comportament iresponsabil”.

Cupa Angliei, Cupa Ligii, Championship (liga secundă) și diviziile inferioare vor aplica noua prevedere din sezonul 2018-2019. Antrenorii vor primi cartonașe galbene și roșii, în funcție de regulile pe care le încalcă în spațiul tehnic alocat la marginea terenului.

În baza cartonașelor galbene și roșii, antrenorii vor putea fi suspendați, de la o etapă la 16 runde. Anterior, arbitrii din Anglia aveau doar varianta unei discuții cu antrenorii care provocau incidente, apoi trimiterea lor în tribună în cazul unei încălcări repetate a regulamentului.

Federația Engleză de Fotbal a precizat că motivele pentru care antrenorii vor primi cartonașe galbene și roșii sunt: limbaj inadecvat, gesturi făcute la adresa oficialilor, aruncarea unor obiecte pe teren (mingi, sticle), aplauze sarcastice și proteste pentru luarea unor decizii de către arbitri.

Noul sezon de Premier League debutează la 10 august, cu partida Manchester United – Leicester.

premier leaguegalbene si rosiiarbitricartonaseangliaantrenori