Încă un jucător a părăsit Petrolul! Mesajul postat la plecare

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 24 ianuarie 2020, ora 14:46,
petrolul echipa 1
petrolul echipa 1

Alexandru Munteanu și-a anunțat despărțirea de Petrolul. Mijlocaul de 32 de ani a fost pus pe lista de plecări după demisia lui Flavius Stoican. 

Munteanu n-a rupt gura târgului la Petrolul și pleacă după o jumătate de sezon.

Acesta a postat un mesaj pe pagina sa de facebook.

„Atunci când porneşti la un drum, îţi trasezi nişte obiective şi ai impresia că ştii pas cu pas ce urmează, însă nu mereu ceea ce îţi propui se şi materializează!

Azi, am încetat colaborarea cu Petrolul Ploieşti, echipa pe care mi-aş fi dorit să o duc în Liga 1 şi la care am venit cu tot sufletul.

Pe această cale vreau să le mulţumesc celor care au crezut în mine şi să le urez baftă la îndeplinirea obiectivului”, a scris Munteanu.

munteanufacebookpetrlulmesaj