Încă o țară importantă „îngheață” campionatul intern! Unde s-a luat decizia extremă
După Belgia, Olanda este pe cale să anunțe și ea în mod oficial încheierea actualului sezon. După decizia de ieri a autorităților olandeze, Federația este pusă practic în fața faptului împlinit.
Premierul Olandei, Mark Rutte a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că niciun eveniment sportiv nu mai poate avea loc pe teritoriul olandez până la data de 1 septembrie. Asta înseamnă că automat toate competițiile interne se suspendă până în prima zi de toamnă.
„Fotbalul profesionist nu poate fi reluat până pe 1 septembrie. Da, știu, e o măsură dură, dar trebuie să facem sacrificii pentru a depăși această situație. Mă aștept ca toată lumea să înțeleagă” a declarat prim ministrul olandez.
Ceea ce înseamnă că inclsuiv prima ligă olandeză se consideră a fi încheiată înainte de termen în ciuda tuturor recomandărilor UEFA. Totuși, reprezentanții Ligii au convocat o ședință pentru vineri având în vedere că multe dintre cluburi au fost nemulțumite de o astfel de decizie. Federația nu ia în calcul vreo schimbare însă.
„Interzicerea evenimentelor publice până la 1 septembrie clarifică situația. În consecință, Consiliul Federal intenționează să nu mai continue acest sezon. Pe baza deciziei Guvernului, KNVB se va consulta cu UEFA și va lua o horărâre vineri, împreună cu cluburile și toate părțile implicate” sună comunicatul Federației Olandeze.
În condițiile în care Federația Olandez de Fotbal va valida ierarhia din acest moment ca fiind și cea finală a sezonului 2019-2020, Ajax va câștiga un nou titlu de campioană la golaveraj. În acest moment lăncierii sunt la egalitate de puncte cu Alkmaar, ocupanta locului secund. Decizia olandezilor vine la trei săptămâni după ce belgienii au anunțat și ei înghețarea competiției interne din cauza pandemiei de coronavirus.