Încă o șansă ratată! Fanii i-au cerut din nou demisia lui Stoican la meciul cu Metaloglobus

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 02 decembrie 2019, ora 19:54,
Flavius Stoican
Flavius Stoican

Petrolul mai face un pas greșit în lupta pentru promovare. Lupii au ratat șansa de a reveni pe podium, după 0-0 cu Metaloglobus, pe stadionul Ilie Oană, 

Petrolul a avut câteva ocazii mari cu Metaloglobus, echipă care mereu a jucat cu mare ambiție împotriva ploieștenilor.

Prima a fost, de fapt, o dublă ocazie. Arnăutu a reluat bine, cu capul, centrarea lui Gavrilă, portarul oaspeților a respin în față, iar Sîrghi a trimis, incredibil, în portar, din numai 5 metri (min 14).

În minutul 23, lupii au mai ratat o „dublă”. Saim a șutat din voleu, în bara laterală, mingea a sărit tot la el, după care a trimis pe direcția lui Gavrilaș, iar portarul celor de la Metaloglobus a respins.

Lupii n-au avut mai mult noroc nici în repriza secundă. Saim, Arnăutu sau Mihăescu au încercat fără succes poarta lui Gavrilaș.

Meciul, în care Metloglobus n-a avut nicio ocazie mare, s-a încheiat cu remiză albă, iar fanii i-au cerut, din nou, demisia antrenorului Flavius Stoican

Pentru Petrolul urmează derby-ul cu UTA, la Arad, duminică, 8 decembrie, ora 13.00.

 

metaloglobusstoicanpetrolul