Ilie Poenaru, prima reacție după înfrângerea la scor a echipei sale! ”E greu de digerat”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 13 iunie 2020, ora 21:35,
ilie-poenaru-academica-clinceni
ilie-poenaru-academica-clinceni

Ilie Poenaru (43 ani) a reacționat după înfrângerea la scor a echipei sale.

Academica Clinceni a pierdut partida cu Voluntari, scor 0-3. Simunovski a deschis scorul după 21 de minute, gazdele şi-au mărit avantajul după un autogol al portarului Santos, iar Tudorie a închis tabela.

Chiar dacă echipa sa a pierdut la scor de neprezentare, Ilie Poenaru a explicat că și-a îmbărbătat elevii la finalul partidei.

Tehnicianul este de părere că nimic nu este pierdut, iar fotbaliștii săi au nevoie de mai multă concentrare.

”E o înfrângere dură și e greu de digerat, în contextul în care trebuie să scot în evidență că Voluntariul timp 20 de minute nu cred că și-a creat vreo ocazie clară și ne-a dat două goluri. Noi, în 15 minute, am avut două ocazii clare, dar nu am marcat.

Le-am spus jucătorilor că nu e nimic pierdut, trebuie să se maturizeze mai repede, să fie mai concentrați. Chiar dacă am pierdut, eu zic că a fost un meci bun, am arătat un fotbal bun și de-o parte și de cealaltă. Am arătat un ritm bun, deși poate că nu ne așteptam. Trebuie să ne pregătim pentru următorul meci, șansele există în continuare.

Nu ai voie să iei un asemenea gol, probabil că a fost soarele, poate că și-a calculat greșit pasii, o să primesc o explicație din partea lui, dar oricare ar fi, a greșit.” a declarat Ilie Poenaru pentru Digi Sport.

ilie-poenaru-academica-clinceni

Vezi și VIDEO | Liga 1 s-a întors! Voluntari – Clinceni, 3-0

academica clincenivoluntariilie poenarudeclaratii