Fotbal Intern· 2 min citire

Ilie Poenaru așteaptă telefonul lui Becali: "Se poate lucra cu el!"

ilie-poenaru-academica-clinceni

ilie-poenaru-academica-clinceni

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 mai 2021, 20:18

Ilie Poenaru, antrenorul revelației Academica Clinceni, se numără printre soluțiile luate în calcul de Gigi Becali. Poenaru a declarat că este gata să meargă la negocieri pentru a prelua FCSB.

Ilie Poenaru a avut trei sezoane de succes la Academica Clinceni. Promovarea în Liga 1, menținerea și apoi calificarea în playoff sunt rezultatele excelente ale antrenorului în vârstă de 44 de ani.

Poenaru a fost nominalizat de Gigi Becali pe lista de posibili antrenori la FCSB, după refuzurile primite de la Șumudică și Dică.

Ilie Poenaru

„O echipă ca FCSB, un brand care are intenția de a te chema la negocieri, te face să te simți apreciat. E normal ca în momentul acesta, după tot ce am realizat la Clinceni, e normal să am niște oferte de la FCSB sau de la alte echipe. Și eu si Marius suntem antrenori care am făcut performanțe și am realizat ceva anul acesta. Mă bucur că sunt apreciat și munca mea e apreciată. Deocamdată sunt sub contract cu Clinceni, mai avem un meci de jucat miercurea viitoare. Trebuie să vorbesc cu cei de la Clinceni să văd dacă îmi dau voie să merg la negocieri. E posibil să am o discuție cu domnul Becali„, a spus Ilie Poenaru pentru AS.ro.

Poenaru este convins că poate gestiona relația cu Gigi Becali, un patron cunoscut pentru maniera în care își conduce propria echipă.

„Depinde de fiecare și de modul de comunicare. De ce să nu poți să lucrezi cu domnul Becali? Eu cred că se poate. Comunicarea cred că există și dacă ai argumente, cred că se poate colabora destul de bine. Este un lot foarte bun, care s-a bătut și anul acesta la titlu. Au fost meciuri și meciuri, poate că nu au gestionat anumite momente„ - a mai spus antrenorul celor de la Academica Clinceni.

CITEȘTE ȘI: Pițurcă, despre antrenorii doriți de Gigi Becali: ”Ce să facă? Să fie marionete?”

Ilie Poenaru și-a început cariera de antrenor în 2012 și a mai activat la Inter Clinceni și FC Voluntari.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News