23 C
București
06 / 07 / 2020

RS Live

Realitatea.NET

Realitatea Financiară

TaBu

Ilie Dumitrescu, atac la conducerea CSA Steaua! “N-am înțeles de ce n-am fost invitat”

Fostul internațional Ilie Dumitrescu, atacant crescut de Steaua București, nu a trecut peste supărarea cauzată de faptul că nu a fost invitat de către conducerea CSA Steaua la evenimentul special organizat înaintea demolării stadionului din Ghencea. Ilie consideră că a fost pedepsit pentru poziția publică în conflictul CSA – FCSB.

Ilie Dumitrescu (49 de ani) a fost jucător la Steaua în perioada 1986-1994, încheindu-și cariera tot în Ghencea, în 1998.

Ulterior, a antrenat echipa patronată de către Gigi Becali, în 2010, și consideră că FCSB este continuatoarea Stelei.

Sunt foarte mulți jucători care au făcut performanță pentru Steaua, dar sunt foarte puțini cei care au crescut la Steaua și au făcut și performanță acolo! Adică, produs 100% al clubului. Îi numărăm pe degete, da? Și mă gândesc acum la mine și la Dan Petrescu.

Eu aveam 8 ani când am ajuns acolo și am fost legitimat la Steaua. N-am înțeles de ce n-am fost invitat la acel eveniment, când a început demolarea stadionului. De ce spun asta? Pentru că eu acolo am crescut, acolo m-am dezvoltat ca personalitate, acolo am cunoscut cele mai mari satisfacții profesionale și materiale.

N-am să înțeleg niciodată, dacă eu am o părere despre o speță, legată de justiție, asta nu înseamnă că nu trebuia să fiu invitat acolo. Este o dezamăgire, pentru că eu m-am identificat cu această arenă“, a spus Ilie Dumitrescu la DigiSport.

62 de selecții și 20 de goluri a bifat Ilie Dumitrescu la echipa națională a României.

Spynews.ro

De la același autor

VIDEO | Fițe de regină! Șefa Instagramului și Pițurcă Jr și-au botezat fiul la palat

Cristina Ich și Alex Pițurca și-au botezat astăzi băiețelul, iar petrecerea a fost organizată la Palatul Mogoșoaia. La eveniment a participat și Cristi Borcea,...

CFR Cluj pierde teren în duelul cu Craiova! Burcă: “Suntem foarte supărați! Craiova e favorită la titlu”

Astra și CFR Cluj au remizat la Giurgiu, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off-ul Ligii 1. Andrei Burcă, fundașul echipei clujene, a...

VIDEO | Craiova, în pole position pentru titlu! CFR Cluj se încurcă la Giurgiu, după ce a condus cu 2-0

CFR Cluj a ratat victoria în deplasare cu Astra Giurgiu, după ce a condus cu 2-0. Denis Alibec a egalat în minutul 79, iar...

Straton, eroul fanilor dinamoviști! PCH, mesaj clar pentru jucători: “Nu cedăm! Începem să creștem”

Portarul Cătălin Straton a apărat două penalty-uri în meciul Academica Clinceni - Dinamo, scor 1-3. Fanii 'câinilor roșii' au transmis un mesaj de încurajare...

Restart pentru Dinamo? Mihalcea: “Avem nevoie de victorii legate pentru a ne salva”

Dinamo a reușit prima victorie în play-out-ul Ligii 1: 3-1 în deplasare cu Academica Clinceni. Cu toate acestea, 'roș-albii' rămân pe loc retrogradabil. Antrenorul...

EXCLUSIV | Becali a ofertat un nume mare din fotbal! De ce a fost refuzat: “Vrea să fie cel mai important om din club”

Anghel Iordănescu (70 de ani) a dezvăluit, la emisiunea 'Realitatea Sportivă' de la Realitatea Plus, că a fost ofertat de către Gigi Becali pentru...

Ultimele știri

Cele mai citite

Articole similare

// // //