Ilie Dumitrescu a vorbit despre acuzația fiului său pentru trafic de droguri: „E un moment de cumpănă pentru el!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 15 aprilie 2021, ora 12:33,

Fostul component al Generației de Aur, Ilie Dumitrescu, a vorbit despre copiii săi, unul dintre ei fiind condamnat la începutul acestui an pentru trafic de cocaină!

Ilie Dumitrescu are în total patru copiii din căsniciile pe care le-a avut de-a lungul timpului. Unul dintre fii fostului internațional, Sică Dumitrescu, a fost acuzat la finalul lunii februarie a acestui an de trafic de droguri. Acesta se pare că vindea cocaină în spatele unei cafenele deținute chiar de familia Dumitrescu, în zona centrală a Capitalei.

Acum, actualul analist tv a vorbit despre cazul fiului său și a mărturisit că nu l-a certat, ba din contră, este alături de el și speră să depășească cu bine acest episod nefericit. Sică nu este însă primul copil care îi face probleme fostului fotbalist, asta după ce Toto a fost prins și el conducând mașina sub influența drogurilor.

dumitrescu
Sică Dumitrescu

„În Toto am investit cel mai mult. Avea șofer, a fost la «kindergarten», după la Britsh School. Mayra este și ea foarte bine, iar Dan este la casa lui, are un copil. Sică a făcut o prostioară acum. Sperăm să depășească momentul asta. Nu, nu l-am certat! E un moment de cumpănă în viața lui și atât. Sunt alături de el. 

Dar, apropo de fericire, sunt puțini oameni în lume care să spună că sunt 100% fericiți. Sunt momente în care te bucuri de o companie plăcută, de un vin bun. Dar să ajungi să fii fericit e o chestie mai complexă.”, a spus Ilie Dumitrescu pentru ProTV.

Citește și Detalii de ultim moment despre Sică Dumitrescu. Amesteca stupefiantele cu Paracetamol și fura la cântar. Câți bani câștiga

drogurirealitateadeclaratiiilie dumitrescusica dumitrescu