”Il Luce”, tot mai aproape de Rapid! Când va fi făcut anunțul final

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 06 decembrie 2019, ora 17:39,
mircea-lucescu-ofertat-de-santos
mircea-lucescu-ofertat-de-santos

Mircea Lucescu este din ce în ce mai aproape de revenirea la Rapid!

”Il Luce” are șanse foarte mari să devină manager general la Rapid, la propunerea lui Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1.

În noua funcție, Lucescu nu va antrena, însă va supraveghea activitatea clubului, inclusiv la transferuri și centrul de copii și juniori.

Daniel Tudorache a dezvăluit că anunțul final va fi făcut de ”Il Luce”, când acesta va considera că este momentul potrivit. De asemenea, edilul a explicat că marele antrenor român va fi prezent la meciul giuleștenilor cu Chiajna, programat mâine, 7 decembrie, de la ora 16:00.

”Cine nu îl doreşte pe Mircea Lucescu la Rapid? Eu voi veni mâine la Chiajna la meci cu dânsul. Mircea Lucescu o să spună mâine exact care e stadiul discuţiilor.

Eu ştiu discuţiile, sunt bucuros şi mulţumit de ele. Dar îl las pe Mircea Lucescu să anunţe, pentru că aşa e corect. El va spune când va veni la Rapid” a declarat Daniel Tudorache.

Tot astăzi, Tudorache a anunțat că Rapid se va pregăti, începând cu anul 2020, la baza Stadionului Arcul de Triumf, ca mai apoi să revină la baza Pro Rapid.

”Noi avem un precontract pentru baza sportivă de la Arcul de Triumf. Iniţial FC Rapid va folosi baza de la Arcul de Triumf pentru antrenamente, iar apoi va intra la Pro Rapid. În ceea ce priveşte baza Pro Rapid aşteptăm să se modifice o lege în Parlament, după care va fi nevoie de o Hotărâre de Guvern. Sper ca noul Guvern să ajute sportul românesc.

Pentru că baza Pro Rapid va veni la Primăria Capitalei, iar Primăria Capitalei o va trece în administrarea Primăriei Sectorului 1 pentru a investi în ea. Iar de baza Pro Rapid vor beneficia toţi copiii din Sectorul 1 care vor să facă fotbal de performanţă şi clubul Rapid.

După ce se va modifica acea lege în Parlament, voi merge la Ludovic Orban şi îi voi solicita să dea această bază Primăriei Capitalei, iar apoi către noi în administrare. Nu ştiu care sunt şansele, dar eu cred că sunt rapidişti şi la PNL a explicat edilul.

Citește și Rapid se mută pe alt stadion! Anunțul lui Pancu, după ce a discutat cu primarul Sectorului 1

rapiddaniel tudoracheliga 2mircea lucescu