Iftime a dezvăluit cât a obținut pe transferurile lui Ofosu și Dugandzic: „Am jucat ultima carte!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 06 octombrie 2020, ora 15:09,
Valeriu Iftime
Valeriu Iftime

FC Botoșani a renunțat ieri la doi dintre cei mai importanți oameni din echipă, iar finanțatorul Valeriu Iftime a spus căt a obținut clubul de pe urma acestora!

În ultima zi a perioadei de transferuri, FC Botoșani a renunțat la atacanții Marko Dugandzic, plecat în Rusia, la echipa FC Sochi, respectiv Reagy Ofosu, care a semnat cu Universitatea Craiova.

„Dugandzic și Ofosu intrau în ultimele șase luni de contract, din iarnă, dacă nu-i vindeam acum, îi pierdeam gratis. Nu am ajuns la un acord cu ei pentru a prelungi, ca atare, le-am dat drumul, cam asta a fost. În condițiile de astăzi, sunt sume care ajută bugetul nostru. Nu este ceea ce am gândit eu acum șase luni, unde aveam cu totul alte oferte. 

Dacă mai așteptam nu mai câștigam nimic. Am jucat ultima carte. Dacă nu-i dădeam acum, în iarnă puteau semna cu oricine. Am obținut aproximativ jumătate de milion de euro pentru cei doi!”, a declarat Valeriu Iftime.

500.000 de euro este cota de transfer a lui Reagy Ofosu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com, a noului transfer al Universității Craiova.

600.000 de euro este cota de piață a croatului Marko Dugandzic, fostul golgheter al moldovenilor.

Pe lângă plecările celor doi de la formația lui Valeriu Iftime, moldovenii l-au pierdut și pe George Câmpanu (19 ani), care a fost cedat și el tot la formația vicecampioană a României, Universitatea Craiova, contra sumei de 250.000 de euro.

Citește și VIDEO | Mario Camora, pregătit să debuteze la națională! “Cel mai important meci din carieră”

Ofosuliga 1Dugandzicfc botoțanirealitatea