Ibra ar face-o și pe asta! Destinație surpriză pentru starul suedez!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 06 septembrie 2018, ora 15:34,
ibra la galaxy
ibra la galaxy

Zlatan Ibrahimovic ar putea alege, în scurt timp, o destinație total neașteptată. Starul suedez care încântă America este ofertat de o echipă din… Africa! 

Ibra a spus tot ce avea de spus în fotbalul european, iar acum „face ordine” în cel american. Are 16 goluri și 5 pase decisive pentru LA Galaxy în 21 de meciuri, dar ar putea schimba, din nou, continentul.

Ibrahimovic este dorit de Pyramids FC, un club putred de bogat din Egipt, anunță Record.

Potrivit sursei citate, cele două părți se află în negocieri. Contractul super-atacantului ajuns la aproape 37 de ani expiră în 2020.

Pyramids FC este deținută de Turki Al-Sheikh. Acesta este consilier al regelui, cu rang de ministru al sportului în Arabia Saudită.

 

pyramids fcla galaxytransfer ibrahimoviczlatan ibrahimovic