Ianis Hagi nu știa de transferul lui Răzvan Marin la Ajax: „E un exemplu pentru fotbaliștii din România”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 04 aprilie 2019, ora 22:18,
Ianis Hagi declaratii
Ianis Hagi declaratii

Ianis Hagi a surprins la finalul meciului pe care Viitorul l-a câștigat la Craiova, scor 2-1, în semifinalele Cupei.

Vedeta Viitorului nu știa că Răzvan Marin s-a transferat la Ajax.

„Mă bucur pentru el. Îl felicit. Chiar asta vorbeam şi la lot, că stau cu el în cameră. Este un exemplu pentru fotbaliştii din România. Jucător serios, care s-a dus acolo şi s-a bătut cu fiecare de la egal la egal, şi-a câştigat locul în echipa, jucător constant, unul dintre liderii de la Standard Liege. Ce îmi doresc cel mai mult este să ia campionatul şi va pleca liniştit la Ajax. Eu cu Răzvan sunt prieten foarte bun. Mă bucur foarte mult, pentru că merită”, a spus Ianis Hagi, la Telekom Sport.

Fiul lui Gică Hagi speră să calce pe urmele lui Răzvan Marin: „Orice jucător îşi doreşte să facă următorul pas. Pentru asta muncesc, să îmi ajut echipa, să scoatem rezultate bune şi după aceea să ajung şi eu la un nivel mult mai bun. Asta mi-am dorit de mic, la asta am visat, să ajung la cel mai înalt nivel”.

ianis hagiIanis Viitorulhagirazvan marin